Hunedorenii îşi fac cumpărăturile acasă

Hunedorenii îşi fac cumpărăturile acasă
HUNEDOARA – Dacă în oraşele mari din ţară a devenit un obicei să-ţi faci cupărăturile, mai ales de sărbători, în străinătate, hunedorenii preferă magazinele autohtone. Cele mai peferate locuri sunt Budapesta şi Viena.

„Anul trecut am avut aproximativ 200 de clienţi care au ieşit din ţară mai ales în Viena şi Paris. Aceste oraşe sunt renumite şi au tradiţie în ofertele făcute pentru cumpărători”, spune Luminiţa Lucaci, agent de turism. Shopp-ingul turistic nu are mare căutare între hunedoreni, aceştia preferând mai degrabă ofertele şi reducerile magazinelor din judeţ.

 

„În timpul sărbătorilor am avut 10 cereri pentru Viena şi Budapesta, în acest sens. Există destul de multe solicitări pentru bilete de avion, în scopuri pe care nu le cunoaştem. Consider că dacă am avea un aeroport în judeţ, turismul hunedorean ar avea mult de câştigat”, conchide Zenaida Moşneag, director a unei agenţii de turism din Deva.

Preţuri pentru toate buzunarele
Pentru cei care doresc să-şi facă cumpărăturile în străinătate şi se hotărăsc din timp pentru acest lucru, există promoţii prin care beneficiază de reduceri de până la 50% din valoarea calătoriei. Astfel, un drum cu avionul, cazare şi mic dejun pentru trei zile ajunge în principalele oraşe europene (Milano, Veneţia, Verona, Viena, Paris), la un preţ de maximum 300 de euro. Ofertele de sărbători în magazinele occidentale sunt cunoscute ca fiind mult sub preţul celor practicate de magazinele româneşti, atât pentru produsele alimentare cât şi cele industriale.

 

Grigore Roibu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !