Huta: Pierduţi în beznă

2Comentarii
Huta: Pierduţi în beznă
Premierul Tariceanu anunta ca pâna la finele anului nu va mai exista nici o gospodarie româneasca fara curent electric. Oficial, în Bihor peste 7.000 de gospodarii nu au electricitate si traiesc departe de civilizatie.

Planul guvernamental dadea ca sigura electrificarea a circa 80.000 de case. Conform listei Consiliului Judetean cu localitatile, catunele si obiectivele ANL care necesita alimentare cu energie electrica, existente sau care vor fi construite în perioada 2006-2008, în Bihor sunt peste 7.000 de locuinte fara curent electric. Numarul acestora e îngrosat, statistic, de cele 4.000 de apartamente ale viitorului cartier Kiss. Satul cu patru case


În Bihor, când e vorba despre oamenii care nu au televizor, radio, si care înca la lasarea noptii aprind lumânarea sau lampa cu gaz, angajatii Directiei Tehnice din cadrul Consiliului Judetean Bihor sustin ca Boianu Mare e localitatea cu cele mai multe case fara curent electric. Satele Huta si Rugea, aflate pe raza comunei, nu au avut niciodata curent la priza. Aici, orice necunoscut care vine în sat e întrebat: „Sunteti cu curentul? Nu?! Cu banii de ajutor social?”

Drum pe hârtie


„Nu mai sunt sate numai pe harta, sunt doar catune. Se distrug cu totul. Oamenii au plecat care pe unde au putut. Nu au nici apa, nici drum, nu au nimic, traiesc complet izolati, spune viceprimarul din Boianu Mare, Dorel Pop. Am avut un proiect pentru introducerea curentului electric, dar nu ne-am încadrat. Am înteles ca Electrica are un barem în ceea ce priveste numarul de persoane, dar nu ne-am încadrat”.


În Boianu Mare, oamenii politici ajung numai în perioada electorala. Senatorul Alexandru Athanasiu i-a vizitat pe localnici atunci când le-a cerut votul. Si i-a convins aducându-le banci si scaune. „Ne-a fost de mare ajutor atunci”, sustine viceprimarul. Orice încercare de a ajunge de la Boianu Mare la Huta e sortita esecului. „PDSR-ul a zis ca a facut drumul, dar numai pe hârtie. L-o mânat apa. Sunt tatal viceprimarului, dar eu vorbesc în numele meu, nu al lui”, spune Octavian Pop.

Curent în 2008?


„Îmi rezerv dreptul de a nu face alte declaratii decât ceea ce a facut premierul, si anume ca se va realiza programul lucrarilor de electrificare. Noi suntem pregatiti, avem proiecte. Trebuie sa vedem resursele, pentru ca atunci când faci investitii în infrastructura trebuie sa vezi de unde vin resursele”, spune Gheorghe Bogdan, purtator de cuvânt al Electrica Transilvania N-V, sucursala Bihor.


Când Guvernul a spus ca va face un astfel de program de electrificare, capii Electrica nu se gândeau la un tablou al localitatilor neelectrificate, ci sa fie prezentata o situatie la nivel national, sa se spuna de unde vin fondurile, cine sunt cei implicati în program si existenta unui plan de realizare. Desi se feresc sa faca declaratii oficiale, capii Electrica sunt sceptici în ceea ce priveste realizarea programului de electrificare pâna în 2007.

Bursasiu Veronica



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor