Hyundai acroşat de tramvai pe Dacia

13Comentarii
Hyundai acroşat de tramvai pe Dacia
ORADEA - Un autoturism Hyundai Accent, condus de un tânăr orădean, a fost acroşat de un tramvai azi în jurul orei 11:00 la intersecţia Bulevardelor Dacia şi Decebal.  Video

Tânărul care se deplasa pe Bdul Dacia înspre Borş, spune că nu avea viteză şi nu ştie dacă a trecut sau nu pe culoarea roşie a semaforului.

„Nu am avut viteză. Am făcut sensul şi la semaforul de pe Decebal am avut roşu. Când s-a făcut verde am pornit şi am făcut stânga, iar aici am fost surprins de tramvai. Nu ştiu dacă am trecut pe roşu”, spune şoferul Hyundaiului.

În schimb vatmana crede că acesta a forţat trecerea, fiind păcălit de faptul că pe Bdul Decebal ar fi avut verde.

„Am pornit din staţia de tramvai pe verde, iar după 50 de metri am văzut dintr-o dată maşina în faţa mea. Am frânat brusc, dar vagonul fiind greu nu s-a oprit instantaneu. Şoferul a făcut sensul iar la semaforul dinspre Decebal a avut verde. Dar s-a păcălit pentru că aici e roşu”, spune şi vatmana.

„S-a zgâlţâit tramvaiul, că am crezut că a prins ceva pe şine. A frânat brusc, iar oamenii au mers unii peste alţii. Apoi am văzut că este accident”, povesteşte unul dintre pasagerii tramvaiului.

„După primele cercetări rezultă că autoturismul Hyundai a trecut pe culoarea roşie  a semaforului electric din intersecţia Bulevardelor Dacia cu Decebal, fiind surprins de tramvaiul care circula către Bdul Magheru. Tânărul conducător auto are permisul de conducere de mai puţin de un an de zile”, explică subcomisarul Traian Marnea, ofiţer în cadrul SPR Bihor.

În urma coliziunii şoferul autoturismului şi pasagerul său au scăpat nevătămaţi, însă una dintre pasagerele tramvaiului a acuzat dureri la spate, fiind transportată la spital de un echipaj SMURD.

Ovidiu Morcan



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor