I-a impresionat pe Domingo si Pavarotti

3Comentarii
I-a impresionat pe Domingo si Pavarotti
Este oradean, este tânar si este celebru în toata lumea. Tenorul Alexandru Badea a plecat din orasul nostru spre marile capitale ale muzicii mondiale. A cântat pe cele mai importante scene de pe mapamond si a fost ascultat si apreciat de Placido Domingo si Luciano Pavarotti.

A locuit multa vreme la Viena, iar acum este, pentru câteva zile, la Oradea si duminica îsi va da masura talentului în fata concitadinilor sai.

J.b.: Carui fapt îi datoram placerea unui concert pe scena oradeana?

Alexandru Badea: Prezenta mea la Oradea se datoreaza invitatiei directorului Teatrului de Stat, Lucian Silaghi. El a fost cel care mi-a propus sa sustin un concert cu prilejul deschiderii celei de a XV-a editii a Saptamânii de Teatru Scurt.

Vin acasa cu un mare sentiment de responsabilitate si sper sa reusesc sa fac o bucurie publicului oradean. Ultima data când am cântat la Oradea, în urma cu sase ani si jumatate, am fost primit exceptional de catre spectatorii de aici, care de altfel nu mi se par cu nimic mai prejos decât cei ai marilor scene de opera din lume.

 

J.b.: Ce ne puteti spune despre repertoriul pe care îl veti aborda cu acest prilej, de arii si cantonete?

Alexandru Badea: Nu, de fapt sunt cantonete si arii pentru ca vor fi opt cantonete si doar doua arii, „La donna e mobile” si „Nessun dorma”. Povestea cantonetelor este una speciala. Ele sunt înregistrate pe un CD pe care l-am imprimat la Napoli, în urma cu cinci ani.

Nasterea acestui disc, care contine 16 cantonete napolitane si pe care n-am avut prilejul sa le cânt în concert decât de trei sau de patru ori, a fost posibila datorita unei firme germane care a insistat enorm de mult pentru realizarea acestei înregistrari. Interesant este faptul ca piesele nu pot fi interpretate fara acordul producatorilor decât în România si, chiar daca sunt piese cunoscute, am putea spune slagare ale muzicii clasice, au o orchestratie facuta special pentru mine.

În alta ordine de idei, cantonetele sunt cele mai apropiate de sufletul meu, asa cum sunt si oradenii.

 

J.b.: Cum este sa fii în lumea mare a muzicii?

Alexandru Badea: Nu e usor, teatrul de opera nu este o lume democratica, dar aceasta lume nu trebuie sa fie lipsita de respect. În strainatate se practica tonul agresiv între regizor si producator, pe de o parte, si artist, acesta din urma fiind de multe ori subestimat.

Într-o lume a suprarealismului, cum este cea a operei, unii regizori merg prea departe (crezându-se mici dumnezei, ori, dupa parerea mea, singurul Dumnezeu este publicul).

Se uita ca rolul nostru este acela de a cânta exceptiona si ni se cer abilitati actoricesti care uneori ne depasesc, iar cumularea celor doua calitati este, uneori, greu de atins. Atunci când se da o proba de auditie conteaza doar vocea nu se cere si joc scenic.

Ca interpret de opera, pe scena, în fata a mii de spectatori, este imposibil sa minti, sa trisezi, daca interpretarea ta nu transmite energie publicului. În acest context te poti astepta sa fii tratat cu indiferenta, ceea ce este mai rau decât sa fi contestat.

 

J.b.: Care sunt cele mai fericite momente ale carierei dvs.?

Alexandru Badea: Poate cel mai important si fericit dintre acestea a fost întâlnirea si colaborarea cu Placido Domingo. L-am cunoscut dupa un concert la Viena, când am îndraznit sa îl vizitez în cabina.

Mi-a fixat o întâlnire pentru auditii peste doua luni la Salzburg. Am ajuns la aceea întâlnire dar pianistul care trebuia sa ma acompanieze a întârziat. Domingo a intrat cu sotia sa si, observând ca sunt nervos s-a oferit sa ma acompanieze chiar el pentru o piesa. Am cântat, deci, avându-l pe Domingo la pian si mi-a iesit.

La final, sotia lui a exclamat impresionata: „L-ai auzit, Placido, pe tânarul acesta?”. Între timp a aparut si pianistul meu. Am mai cântat o piesa, dupa care a urmat o invitatie pentru o reprezentatie la Opera din Washington.

Interpretasem pâna atunci o singura arie, foarte grea, din acea opera si el m-a linistit spunând ca daca ma descurc cu acea bucata o sa pot face toata opera. Nu a fost chiar asa, aria respectiva reprezentând un moment de relaxare fata de cât de grea era opera.

Oricum, m-am achitat onorabil si, doi ani mai târziu, mi-am luat revansa cu o interpretare mult mai reusita a aceluiasi rol.

O alta experienta minunata am avut-o cu Luciano Pavarotti. Si pe el l-am cunoscut într-o situatie asemanatoare. Dupa o convorbire de doua minute, mi-a dat numarul lui de telefon si mi-a spus sa-l caut când ajung în Italia.

Sase luni mai târziu, am sustinut un concert la Roma. Fapt neobisnuit, televiziunea publica din peninsula, RAI Uno, a transmis la stiri finalul operei al carei protagonist eram eu, cu un solo. Asa ca atunci când l-am sunat pe Pavarotti, imediat dupa salut, mi-a spus: „Sunteti tenorul Badea!”.

Va dati seama ce ureche muzicala are daca m-a recunoscut dupa doua cuvinte. A doua zi eram la el acasa, unde am ramas pentru trei zile si am cântat împreuna.

 

J.b.: Daca am vorbit despre acesti monstri sacri, tenorii Domingo si Pavaroti, spuneti-ne care sunt modelele dvs.?

Alexandru Badea: Poate ca am sa va surprind, dar nu am modele, am oameni pe care îi admir fara rezerve, oameni de la care învat si ma inspir. Poate va mira, înca o data, daca va spun ca ma inspira o generatie de rapsozi populari, care nu mai este, din pacate.

Ma inspira Maria Lataretu, Efta Botoca, Ioana Radu. Oamenii acestia erau mai aproape de momentul creatiei cântecelor populare si de aceea traiau altfel muzica. Relatia sufletului lor cu muzica era una speciala.

Altii care ma inspira sunt Joe Cocker si, bineînteles, Domingo si Pavarotti. Însa, de exemplu, Domingo nu poate fi un model pentru mine, fiindca el este un fenomen, cum nu a mai fost, nu este si poate nu va fi multa vreme de acum înainte. Are o capacitate de munca extraordinara, întruchipeaza o institutie.

Eu nu am aceasta calitate, drept pentru care nu-l pot lua ca model.

 

J.b.: Care sunt scenele care v-au ramas cel mai aproape de inima?

Alexandru Badea: În primul rând cea de la Tel Aviv. Acolo ma simt ca la mama acasa. Pentru mine teatrul de opera nu înseamna doar o cladire cu acustica mai mult sau mai putin buna, ci oamenii, iar la Tel Aviv m-am simtit ca acasa.

Mi-a placut foarte mult, chiar daca nu sunt adeptul regiilor extreme, si un spectacol pe care l-am avut în portul din Rotterdam. Scenele erau pe puntea a trei vase ancorate la chei, la marginea danei fiind instalata o scena cu capacitate de 12.000 de locuri.

Eu interpretam rolul Ducelui de Mantua, din „Rigoletto” de Verdi, si mi-am facut intrarea în scena pe o barca cu motor. Regia era una moderna, în care personajul meu era un creator de moda fara scrupule, chiar pervers, înconjurat de top modele.

 

J.b.: Ce proiecte de viitor aveti?

Alexandru Badea: În lumea operei, proiectele si contractele mari se semneaza, de multe ori, cu doi-trei ani înainte de spectacol, astfel încât marile scene ale lumii stiu acum ce program vor avea în 2008, sa zicem.

În ceea ce ma priveste, înca de la începutul anului viitor urmeaza sa sustin o serie de concerte în Germania: la Berlin, Koln, Munchen, Frankfurt. Pe urma, voi face parte dintr-un proiect muzical initiat la Napoli si care va fi prezentat, în 2007, pe multe dintre scenele de renume din lume.

 

J.b.: Nu ati dori sa fiti angajat permanent al unui teatru de opera?

Alexandru Badea: Da si nu. Pe de o parte mi-as dori sa fiu angajat al unui teatru, chiar si în România, un teatru care sa ma plateasca cu o suma decenta, incomparabil mai putin decât platesc cele occidentale. Sunt dispus sa le ofer 15-20 de reprezentatii pe an si, în rest, sa ma pot ocupa de turneele pe care le am în strainatate, ca invitat.

 

J.b.: Daca omul Alexandru Badea este, dupa cum putem observa, modest, simplu si deschis, cum este tenorul Badea?

Alexandru Badea: Fiind o fire impulsiva, mi s-a întâmplat nu de putine ori sa plec de pe o scena în timpul unei auditii si chiar sa parasesc orasul în care ma aflam, din pricina incompatibilitatii cu regizorul sau producatorul.

Consider ca cei sapte ani de acasa sunt temelia relatiilor interumane, iar lipsa de respect nu sunt obligat sa o suport, indiferent de la cine vine. Important este sa-mi câstig respectul, nu sa-l pretind, ci sa îl câstig.

 

Carte de vizita

Alexandru Badea

Locul nasterii: Oradea

Pregatire: Absolvent al Liceului Industrial de Constructii din Oradea si al Scolii Populare de Arta.

Absolvent al Conservatorului din Bucuresti, sectia canto

Debut: 1989, Teatrul de Opereta din Bucuresti în spectacolul „My Fair Lady”

Debut în strainatate: Olanda

Hobby: Pescuitul si fotbalul

Laura Voicu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor