Şi-a ucis soţia în ajunul Crăciunului

Şi-a ucis soţia în ajunul Crăciunului
POCOLA - Un bărbat din localitatea Pocola şi-a ucis soţia, în ajunul Crăciunului. Potrivit procurorului Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, luni, la ora 17.00, B.P.F. în vârstă de 31 de ani şi-a ucis soţia, B.N.L. în vârstă de 30 de ani, prin electrocutare, folosind două cabluri de calculator conectate la o sursă de curent.

„Fapta a fost săvârşită în contextul unor discuţii legate de propriul lor mariaj, respectiv de propunerea din partea acesteia de a divorţa.

După săvârşirea faptei B.P.F. s-a deplasat în municipiul Oradea, lăsându-şi la domiciliul într-o cameră soţia electrocutată, într-o altă cameră copiii minori dormind şi într-o alta părinţii soţiei. S-a prezentat la penitenciar, recunoscându-şi fapta, după care a fost condus la procuror şi în baza propunerii acestuia, în aceeaşi zi instanţa l -a arestat pe o perioadă de 30 de zile”, a declarat procurorul Dorel Moţiu.

Georgiana Anghel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !