I-au ajutat sa iasa ilegal din tara

1Comentariu
I-au ajutat sa iasa ilegal din tara
Trei români şi un bulgar au ajutat cinci turci să iasă ilegal din ţară, dar au fost prinşi.

Marţi în zori, la un control de rutină efectuat la două maşini Daewo şi Opel, conduse de doi români poliţiştii de frontiera au dat peste mai mulţi ilegalisti.

În timpul controlului început în jurul orei 1:40, la Valea lui Mihai, poliţiştii au descoperit că actele prezentate de cei doi şoferi erau false, motiv pentru care i-au invitat pe cei doi şi pe cei zece pasageri ai lor la sediu, pentru verificări detaliate.

Aşa au descoperit poliţiştii că cinci dintre cărţile de identitate bulgăreşti, prezentate de cinci turci (pasageri în cele două maşini, cu vârsta între 20 – 40 ani) erau false.

Luaţi la întrebări, turcii au declarat că voiau să treacă ilegal frontiera ca să ajungă în final în germania, iar însoţitorii lor, trei români şi un bulgar i-au ajutat în acest sens.

Pe bani

Poliţiştii au detaliat ulterior că românii, toţi din Constanţa, cu vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani şi bulgarul T.D., de 39 de ani, au procurat turcilor cărţi de identitate bulgăreşti false, pe care erau aplicate fotografiile personale în schimbul unor sume cuprinse între 2.000 si 2.500 de euro. Tot românii şi bulgarul sunt cei care au pus la cale transportul turcilor la graniţa de vest, spre Valea lui Mihai.

Turcii s-au ales cu dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României, fals privind identitatea şi complicitate la infracţiunea de fals material în inscrisuri oficiale, iar românii şi bulgarul sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi, complicitate la fals privind identitatea şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

O.S.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor