Şi-au privatizat… datoriile

Cine a luat de bun titlul bombastic din ziarul Ziua de vineri sigur s-a-nspaimântat ca azi-mâine ramâne Europa Centrala si de Est fara napolitane si apa din izvoare nazdravane.

Însa oricât de stufoase si alambicate ar fi sub-paginile de Internet dedicate marilor datornici pe site-ul Finantelor, e clar ca autorul articolului a dat cu bâta-n balta de tutti-frutti. Poate ca baietii de la Ziua sunt destepti ca noaptea, dar si grupul TGIE ar putea sa le mai ierte din acuzatia de partinire. Macar pentru anii în care Ziua smucea, aproape zilnic, kimonoul baciului Vizer, adversar de traditie al feciorilor Rieni-ului. Dar sa revenim mai pe meleagurile noastre. Era frumos din partea colegilor de la Crisana si Realitatea sa avertizeze ca-s în solda fratilor Micula când au purces la demontarea aburelilor din Ziua. Tot asa, musai sa stiti ca rândurile acestea pot fi scrise sub influenta unor oarecare relatii de concurenta cu ambele ziare. Desi am putea face ca tifosii din Ghencea când sustin sus si tare ca singurul derby din campionat e Steaua – Dinamo, doar ca sa le faca în ciuda rapidistilor.

Cum ar spune fostii dinozauri de la Crisana, legea de capatâi a capitalismului salbatic e ca datoriile asigura progresul. Însa si fratii Micula s-au cam plictisit sa tot fie, ani la rândul, etichetati ca mari datornici la stat, de trebuiau sa participe la licitatii cu fereala, sa nu le sara toata presa în cap.

Asa încât, ca si simpli contribuabili, îi întelegem daca au ajuns la concluzia ca decât datornici la stat, mai bine la particulari. O astfel de noua politica fiscala i-ar putea însa înciuda pe cei 60.000 de colaboratori privati cu care se mândreste comunicatul de presa al TGIE. Pe de alta parte, nu putem sa nu simtim compasiune si fata de fratii Micula.


Fiindca pe cât de misto e sa te coteze revista Capital la o avere de aproape un miliard de euro, pe atât de nasol e ca jumatate din ea sa fie prinsa în creante.

Cristian Horgos