Iacob si Radoi, cu venele taiate

Iacob si Radoi, cu venele taiate
Jucătorii stelişti Victoraş Iacob şi Mirel Rădoi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri, după ce la finalul meciului pierdut, în deplasare, cu scorul de 0-1, în faţa formaţiei Gloria Bistriţa, au lovit cu pumnii în două geamuri.

La 20 de ani dupa ce Steaua a castigat Cupa Campionilor Europeni, Steaua a dat o mostra de neputinta la Bistrita, terminata cu sange si nervi.

Victoraş Iacob, care a fost eliminat de pe teren în minutul 90, a lovit cu pumnul drept într-un geam la ieşirea de pe teren şi, potrivit directorului spitalului din Bistriţa, Mircea Gelu Buta, a suferit o plagă gravă, fiind transportat de urgenţă la spital cu ambulanţa aflată la stadion.

Imediat după joc căpitanul stelist Mirel Rădoi a imitat gestul coechipierului său şi a suferit o plagă la antebraţul drept.

Cei doi s-au ales cu taieturi urate la mana dreapta. Cel mai grav a patit-o Radoi, care si-a sectionat un tendon si a fost dus imediat la Spitalul Judetean, unde a fost operat. El a stat mai bine de o ora sub ingrijirea medicilor.

În condiţiile în care, potrivit aceleiaşi surse, a suferit o plagă gravă la antebraţul drept şi ambulanţa plecase deja cu Victoraş Iacob, Rădoi a fost transportat pe braţe, în huiduielile galeriei steliste, la un autoturism Oltcit parcat sub o peluză a Stadionului Municipal, fiind dus la spital pentru a i se acorda primul ajutor.

Căpitanul echipei Steaua, Mirel Rădoi, a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean din Bistriţa, după ce un tendon de la antebraţul drept i-a fost secţionat în momentul în care a lovit cu pumnul într-un geam.

Si Victoras Iacob a mers la spital, pentru a-i fi cusuta rana. “Gestul pe care l-a facut Radoi este consecinta presiunii extraordinare care se pune pe umerii lui. Toata lumea zice ca e simbolul Stelei, toata lumea vrea minuni de la el. E un jucator sufletist, de aceea a cedat nervos”, l-a scuzat Ioan Ovidiu Sabau, antrenorul Gloriei.

Cat timp Radoi si Iacob au stat la spital, colegii lor s-au baricadat in vestiar! Nimeni n-a vrut sa faca nicio declaratie. Mai mult, oficialiii stelisti au refuzat sa semneze foaia de joc, asa cum prevede ragulamentul. In jurul orei 22.00, jucatorii s-au urcat in autocar si au plecat spre Cluj, de unde au revenit la Bucuresti cu o cursa charter.

Becali ameninta cu puscaria

Stelistii n-au vrut sa dea declaratii. Doar mijlocasul Sorin Paraschiv a spus cateva vorbe: “Am fost provocati tot timpul de jucatorii Gloriei. Ne-au dat tot timpul la picioare si arbitrul a tolerat jocul lor. Am avut si un gol valabil. Avem in continuare sanse la titlu dar va trebui sa tragem din greu”. In schimb, Gigi Becali, finantatorul echipei, a amenintat ca il va baga la puscarie pe arbitrul Ionica Serea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !