Iarna este prezentă în trafic

Poliţiştii avertizează
Poliţiştii avertizează
Luând în considerare avertizările meteo de zilele acestea, poliţiştii recomandă prudenţă maximă în trafic. Video: Atenţionare pentru şoferi 

Potrivit atenţionărilor meteorologice cu cod galben, până azi, ora 12:00, în toate regiunile  ţării vor cădea cantităţi însemnate de zăpadă. Vântul va avea intensificări şi temperaturi scăzute în toate regiunile, iar în zona montană înaltă va fi tare, viscolind ninsoarea, ceea ce poate genera blocaje pe căile de comunicaţii.

„Prin urmare recomandăm conducătorilor auto, pentru perioada următoare ca înainte de a pleca la drum să se informeze temeinic despre situaţia drumurilor pe care urmează să se deplaseze. Dacă trec prin zonele afectate de ninsori, să pregătească autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo-rutiere – vizibilitate redusă, carosabil acoperit cu zăpadă sau umed şi vânt puternic. De asemenea, este necesar să se păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţă”, spune subcomisar Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Poliţiştii vor lua măsuri

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică bihoreni vor acţiona cu efective sporite pentru a fluidifica circulaţia pe toate drumurile şi a facilita accesul utilajelor de deszăpezire în zonele în care se circulă cu dificultate. De asemenea, vor fi organizate filtre pentru dirijarea circulaţiei şi îndrumarea conducătorilor auto, dar şi pentru identificarea şoferilor care nu au autoturismele echipate corespunzător, de iarnă, aceştia fiind sfătuiţi să nu urce în zonele montane neechipaţi, existând riscul să rămână blocaţi în trafic şi astfel să blocheze întregul trafic rutier.

Având în vedere avertizările meteo din perioada actuală, Poliţia Rutieră  împreună cu reprezentanţi ARR şi RAR, întreprind zilnic controale privind starea tehnică şi modul de echipare al autovehiculelor pentru iarnă. „Sunt tratate cu prioritate autovehiculele transport-persoane şi mărfuri, autobuze, microbuze  şi  autotrenuri”, precizează Ioana Indrieş.

Alexandra Borz

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !