Idei inedite de promovare a ştrandurilor

De Dan Birta
Idei inedite de promovare a ştrandurilor
Concerte, zumba party, aqua zumba, concursuri pentru copii şi nu numai, idei de atragere a clienţilor la ştranduri şi aquaparkuri.

Sezonul de vară şi-a intrat pe deplin în drepturi. Ştrandurile şi aquaparkurile din judeţ încearcă să-şi atragă clienţii prin idei care mai de care mai inedite. Concertele, aqua zumba şi spuma party nu mai sunt o noutate pentru cei care frecventează ştrandurile şi piscinele. Mai nou, concertele se petrec direct în bazin, implicându-i pe cei prezenţi să-şi dea concursul. Astfel, s-a întâmplat sâmbătă, 24 iunie 2017, de Sânzâiene, când s-a sărbătorit şi „Ziua iei”. Cântăreaţa de muzică populară, Mariana Abrudan, a intrat în costum naţional în bazinul de la Ştrandul Felix din staţiunea cu acelaşi nume. Majoritatea celor prezenţi s-au prins în horă în jurul solistei, dar au fost şi cârcotaşi care se întrebau unde se poate ajunge cu astfel de promovări.

Alte idei de promovare

Tot pentru promovare, în urmă cu două săptămâni, Aquaparkul Nymphaea Lotus din Oradea l-a adus pe Horia Brenciu şi formaţia sa. Biletele, care au costat la început de 150 de lei/persoană, li s-au părut prea scumpe celor care doreau să intre în aquapark. Deşi au scăzut cu câteva zile înainte la 100 de lei şi chiar 50 de lei în ziua concertului, lumea nu s-a înghesuit. Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public (ADP) SA Oradea spun că investiţia a meritat, aquaparkul fiind promovat pe pagina de socializare a artistului. De fapt, tot din informaţiile primite de la ADP rezultă că doar 10% dintre clienţii Aquaparkului Nymphaea sunt orădeni, restul venind din judeţele învecinate şi chiar din Ungaria.
party-strand

Aquapark Perla din Băile 1 Mai încearcă să-şi atragă clienţii prin aqua zumba, spuma party în bazin şi diferite programe pentru copii. În ultima sâmbătă, cei prezenţi au putut învăţa cum se poate da primul ajutor în caz de înec. Exerciţiul de simulare a fost făcut de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor.

Spuma party şi aqua zumba sunt nelipsite şi de la Aquaparkul President din Băile Felix. La fel şi concertele.

În Ştrandul Felix, clienţii pot participa la diferite concursuri de voley, minifotbal sau îndemânare pentru copii.

Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai este renumit pentru organizarea de evenimente. În weekendul care a trecut a fost locul de întâlnire al motocicliştilor, care s-au reunit la Bike Fest. În weekendul care urmează, în perioada 30 iunie – 2 iulie, aici vor avea loc „Zilele comunei Sânmartin”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !