Iepu’ rămâne în arest

12Comentarii
Iepu’ rămâne în arest
ORADEA - Completul de judecată al Curţii de Apel Oradea a hotărât că recursul făcut pentru renunţarea la măsura arestării preventive, de Răzvan Doseanu, avocatul lui Dorin Nicolae Oros, arestat pentru omor deosebit de grav, a fost respins.


Cu toate că recursul a fost argumentat temeinic,
judecătoarele au hotărât că acesta
este nefondat. Doseanu a amintit instanţei că
noile probe din acest caz sunt contestabile, deoarece
Parchetul şi organele de cercetare nu au
făcut dovada locului de prelevare a acestora.
„Menţiunile cu privire la probe au fost
generalizate, în condiţiile în care
ele ar fi fost necesar să fie prelevate,
înregistrate şi analizate individual”,
a spus Doseanu.

Expertize şi probe
discutabile



Este vorba probe ADN, care s-a dovedit
corespunzător cu cel al lui Oros, dar, conform
spuselor lui Doseanu, acestea puteau fi prelevate din
zona locului din dreapta şoferului, unde Iepu’ a
stat cu o seară înainte de crimă, fapt
înregistrat la dosar şi confirmat de martori
şi documente ale firmei Start, nu din alte
părţi ale autoturismului cum susţin
anchetatorii. S-a mai adus ca argument şi faptul
că, deşi asupra noilor probe se cerea
efectuarea unei expertize criminalistice, aceasta s-a
concretizat într-o simplă constatare
tehnico-ştiinţifică. Prin urmare,
apărarea a făcut o cerere de
contraexpertiză, alegând pentru aceasta
Institutul Naţional de Medicină Legală
Mina Minovici din Bucureşti. Familia şi
prietenii lui Dorin îl susţin în
continuare, acest fapt fiind o vizibilă
încurajare pentru el.


 

Alexandra Borz


O altă faţă a
investigaţiei


ADN-ul l-a băgat iar în
arest

Taguri: , ,


12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor