Igiena lasă de dorit în şcoli

2Comentarii
Igiena lasă de dorit în şcoli
ORADEA/ BIHOR - În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari în şcolile bihorene s-a constatat că doar un sfert din unităţile şcolare din Bihor ar trebui să funcţioneze.

Acţiunea tematică a inspectorilor Autorităţii de Sănătate Publică s-au derulat în perioada 18-26 august şi au vizat respectarea condiţiilor igienico-sanitare la pregătirea pentru noul an şcolar.

„Pe durata verificărilor am controlat 554 de unităţi de învăţământ: grădiniţe, şcoli, grupuri şcolare, cantine, internate şi licee din mediul rural, iar principalele probleme cu care am constatat că se confruntă şcolile sunt îndepărtarea deşeurilor menajere, grupurilor sanitare care nu sunt puse la punct, aprovizionare corespunzătoare cu apă potabilă şi monitorizarea deficitară a a apei potabile”, informează Răzvan Oros, inspector şef al Inspecţiei Sanitare de Stat Bihor.

Cu şi fără autorizaţie.

Dintre cele 554 de unităţi şcolare (corpuri de clădire, cantine sau sau internate) doar un număr de 87 aveau autorizaţie sanitară de funcţionare (ASF). Răzvan Oros informează că majoritatea şcolilor îşi pot derula activitatea datorită elaborării unui plan de conformare şi primesc un nou termen din partea ISS pentru remedierea problemelor constatate pe parcursul verificărilor.

„În cazul în care o unitate de învăţământ nu are ASF, acest lucru nu însemană că în unitatea respectivă nu se poate desfăşura activităţi educative. Pot să-şi vadă mai departe de treabă însă factorii de decizie trebuie să rezolve problemele”, declară Răzvan Oros. În anul şcolar 2007-2008 existau un număr de 275 unităţi şcolare autorizate, iar un număr de 28 de unităţi au depus documentaţia în vedere obţinerii ASF.
Valentin Teuca



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor