Ilie Bolojan şi-a lansat programul social

4Comentarii
Ilie Bolojan şi-a lansat programul social
ORADEA - Candidatul PNL la Primaria Oradea, Ilie Bolojan, şi-a prezentat marţi programul social pentru guvernarea 2008-2012. Alături de el au fost prezenţi la conferinţă candidaţii la Consiliul Local, Florica Chercheş de la Integra şi profesorul Dorel Tifor.  VIDEO Forum

„Pentru persoanele cu venituri mici ori fără venituri, persoanele aflate în stare de dificultate, persoanele cu dizabilităţi şi alte categorii de persoane cu nevoi speciale, este nevoie de servicii sociale subvenţionate sau complet finanţate din bugetul public. Pentru persoanele active, oameni ocupaţi, oameni de afaceri care au în întreţinere persoane care depind de îngrijire este necesar să se dezvolte sistemul de servicii sociale organizat, acreditat şi supervizat”, a declarat Florica Cherecheş. Aceasta a vorbit despre lipsa locurilor instituţionalizate în care să fie îngrijiţi, supravegheaţi şi educaţi copiii între 1 şi 3 ani, locuri insuficiente în grădiniţe, număr insuficient de săli de sport, locuinţe sociale insuficiente, locuinţe pentru tineri sau proiecte care să îi implice activ pe pensionari.

Printre măsurile propuse de echipa lui Ilie Bolojan se numără: acordarea de gratuităţi direct beneficiarilor, prin introducerea sistemului de tichete valorice, astfel încât subvenţiile să ajungă direct la om şi nu la instituţii, crearea de centre sau servicii la domiciliu care să ofere educaţie timpurie şi îngrijire pe timpul zilei pentru copiii între 3 luni şi 3 ani, creşterea numărului de grădiniţe şi creşe, crearea de programe “after school”, demararea proiectelor de construire de locuinţe sociale cu sprijinul oamenilor de afaceri, înfiinţarea unei case de cultură a studenţilor, extinderea serviciilor de îngrijire la domiciliu, creşterea numărului de microbuze care deservesc persoanele cu handicap locomotor, acordarea de burse de studiu tinerilor din familiile cu venituri reduse. Ilie Bolojan a ţinut să sublinieze că va menţine şi gratuităţile pentru pensionari. Însă ca o noutate, în loc de abonamente OTL va introduce tichete valorice cu care pensionarii vor putea fie să-şi facă abonament pe toate mijloacele de transport în comun, fie să-l folosească pentru a-şi cumpăra medicamente ori ce are nevoie.

„În acest fel subvenţia va ajunge la om nu la regie. Precizez acest lucru pentru că cei cărora le fuge pământul de sub picioare au trecut la capitolul zvonuri de tipul: otrăvitul fântânilor, pârjolitul grânelor, ridicarea tichetelor şi aşa mai departe”, a declarat Ilie Bolojan. „Câţi dintre pensionari folosesc abonamentele OTL? Mai bine primesc tichete pe care le folosesc în orice domeniu au nevoie”, a adăugat Dorel Tifor. Întregul program poate fi consultat pe pagina de internet a lui Ilie Bolojan.

Georgiana Anghel



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor