„Îmi doresc să debutez în Serie A”

De Teodor Biriş
Claudiu Micovschi, un puşti talentat care promite
Claudiu Micovschi, un puşti talentat care promite - © FOTO: GUIDO MACONI
Plecat de la Luceafărul Oradea, Claudiu Micovschi a mai bifat un sezon în tricoul echipei Primavera a clubului Genoa.

Un campionat în care s-a pregătit deseori cu echipa de seniori, dar a jucat la tineret şi a contabilizat 5 goluri şi 5 pase decisive. „Sunt mulţumit de prestaţiile pe care le-am avut. Faptul că m-am pregătit săptămânal cu prima echipă a contat mult în dezvoltarea mea ca fotbalist. În ceea ce priveşte rezultatele cu echipa de club, consider că se putea mai bine. Dacă am fi câştigat finala play-off-ului cu AS Roma ne-am fi calificat între primele opt din Italia, şi altfel ar fi stat lucrurile”, spune internaţionalul de juniori, originar din Diosig.

Devenit major în 19 mai, Micovschi speră ca în noul sezon să-şi îndeplinească marele vis: „Îmi doresc din tot sufletul să debutez în Serie A. Pentru asta mă pregătesc în fiecare zi şi sper că acest vis se va împlini cât mai curând”. Vorbeşte italiana la perfecţie, iar ultimii doi ani de şcoală i-a făcut la Genova, oraşul unde s-a născut Cristofor Columb.

Un alt capitol îl reprezintă activitatea la echipa naţională, Micovschi fiind nelipsit de la convocările naţionalei, devenită din iulie Under 19. În toamnă, selecţionata pregătită de Adrian Boingiu va participa la prima fază a calificărilor în grupă cu Grecia, Rusia şi Gibraltar. „Sper să avem mai mult noroc de data asta. În urmă cu doi ani am ratat calificarea printr-un gol primit în ultimul minut. Consider că grupul pe care îl alcătuim este unul valoros şi sperăm ca de data aceasta să mergem mai departe”, a conchis Micovschi, care în aceste zile se află în vacanţă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !