Imobilele executate silit, chilipir sau capcană

De Dan Birta
Ionuţ Verzea
Ionuţ Verzea
Imobilele executate silit au preţuri mult mai mici decât pe piaţă, dar se pot ivi contestaţii.


Pe fondul deprecierii monedei naţionale din ultimii ani, cât şi a scăderii nivelului salarial din perioada crizei economice, rata creditelor neperformante a crescut considerabil. În acest condiţii, băncile, inevitabil, sunt nevoite să scoată la vânzare activele aflate în garanţie, pentru a recupera măcar o parte din banii împrumutaţi debitorilor.

În acest context, interesul pentru achiziţionarea acestor imobile a crescut în ultimii ani, datorită atracţiei investitorilor faţă de preţurile mici cu care acestea pot fi achiziţionate.

Dacă în urmă cu câţiva ani, accesul unei persoane fizice care dorea să achiziţioneze la licitaţie un imobil aflat în executare silită era mai restrâns, deoarece listele cu imobile nu erau publice, în ziua de azi toate instituţiile de credit au secţiuni dedicate activelor şi bunurilor pe care vor să le valorifice. Astfel orice doritor are acces la informaţiile de care are nevoie, pentru a se înscrie la licitiaţie şi a cumpăra un imobil la un preţ mai mic decât cel de piaţă. La prima vedere acest lucru poate părea un chilipir, dar, se poate transforma şi într-o capcană, pentru cei neavizaţi.

Chilipir?

„Foarte mulţi clienţi asociază un imobil aflat la executare silită cu un chilipir, considerând că preţurile la care aceastea pot fi achiziţionate ajung la 30-50% din preţul de piaţă. Parţial adevărat însă, deoarece în majoritatea cazurilor, banca are de recuperat o sumă mai mare decât valoarea de piaţă din prezent a imobilului, iar astfel se opune tranzacţionarii imobilelor la preţuri derizorii, chiar dacă legislaţia ar permite adjudecarea lor la preţuri cu până la 50% mai mici decât preţul stabilit de piaţă”, susţine Ionuţ Verzea, manager divizie imobiliară şi broker de credite.

Acesta spune că au fost destule cazuri în care preţul de tranzacţie a coborât mult sub preţul pieţei, însă după negocieri intense cu creditorii, şi pentru imobile care erau scoase la vânzare de peste un an, imobile pentru care banca nu reuşise să identifice clienţi dornici de a le achiziţiona.

„Preţul redus al imobilelor vândute la executare silită are şi o justificare pe care mulţi nu o cunosc. Recomandarea noastră e să se informeze bine înainte cu privire la riscurile juridice la care se expun”, precizează specialistul.
Doritorii de astfel de imobile trebuie să ştie că riscul de contestaţie la executare este foarte crescut în cazul adjudecării imobilelor la preţuri derizorii, deoarece atât banca, cât şi debitorul pot fi nemultumiţi de recuperarea unei mici părţi din datorie. „Deşi conform legislaţiei în vigoare, riscul de a pierde dreptul de proprietate după adjudecare este minim, nimănui nu îi convine să cumpere un imobil asupra căruia există un litigiu”, susţine Ionuţ Verzea.
În al doilea rând, imobilele care sunt executate silit nu pot fi văzute pe interior, deoarece procedura de evacuare este ulterioară adjudecării imobilelor. „Foarte importante sunt şi restanţele la utilităţi ale debitorilor, pentru că în majoritatea cazurilor, acestea ajung la câteva mii de lei, pe care tot cumpărătorul trebuie să le achite, dacă doreşte să le folosească în continuare”, completează specialistul imobiliar.

Acesta menţionează şi faptul că respectivele imobile pot fi achiziţionate şi prin credit bancar, existând cel puţin două bănci pe piaţă care oferă finanţări pentru aceste categorii de imobile.

„În concluzie, cumpărarea unui imobil aflat în executare silită poate să reprezinte o investiţie reuşită, însa doar în condiţiile în care cumpărătorul îşi obţine toate informaţiile esenţiale, şi decide dacă să investească în deplină cunoştinţă de cauză”, conchide Ionuţ Verzea.

Acesta susţine că o alternativă bună la imobilele executate o reprezintă portofoliul de imobile pe care băncile îl au în proprietate, adjudecate în contul datoriei. Ele pot fi văzute, sunt libere de sarcini şi procese, pot fi tranzacţionate atât cu plata numerar cât şi prin credit ipotecar. „Însă cel mai important e că sunt caracterizate de un preţ mai mic decât cel de piaţă, iar astfel investiţia are şanse maxime să devină una profitabilă”, asigură specialistul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !