Importanţa protecţiei muncii

Importanţa protecţiei muncii
Protecţia muncii reprezintă modalitatea de a-ţi asigura liniştea şi reuşita în afaceri. Cuprinde toate măsurile de prevenire a evenimentelor neplacute la un loc de muncă şi de siguranţa pentru desfăşurarea activităţilor.

Factori de risc

Protecţia muncii are ca obiectiv principal păstrarea sănătaţii şi a capacităţii de muncă a angajatului. În fiecare domeniu de activitate există numeroşi factori care pot influenţa în mod negativ integritatea fizică, emoţională sau intelectuală a celor care lucrează. Protecţia muncii urmăreşte limitarea sau anihilarea efectelor unor elemente nocive întâlnite într-un cadru profesional, care acţionează constant sau întâmplător. Un om prevenit valorează mai mult, de aceea, încă din prima zi a contractului, angajatul este informat despre normele de protecţia muncii pe care este obligat să le respecte. Astfel sunt preîntâmpinate accidentele sau bolile profesionale, şi i se asigură angajatului securitatea necesară în timpul serviciului prestat, îl ajută să îşi păstreze sănătatea şi capacitatea de muncă în cadrul orelor de program.

Protecţia muncii-obligatorie

Cu toate că majoritatea angajaţilor sau a angajatorilor consideră serviciile de protecţie a muncii un moft inutil, conform legislaţiei în vigoare, nicio activitate economică nu are dreptul să se desfăşoare dacă nu a obţinut autorizaţia de protecţia muncii de la organele abilitate. Aplicarea acestor norme are ca scop desfăşurarea în bune condiţii a unei activităţi, pentru păstrarea sănătăţii fizice şi psihice a salariaţilor. Regulile sunt valabile pentru toţi participanţii la activitatea respectivă, de la director până la ultimul muncitor sau ucenic. În fiecare domeniu se elaborează instrucţiuni specifice de aplicare a normelor de protecţia muncii, care se menţionează şi în contractual colectiv şi individual de muncă. Normele în vigoare de protecţia muncii nu interzic un anumit tip de activitate, ci ajută angajatorul să îşi orienteze profesional angajaţii într-un mediu de lucru convenabil şi potrivit aptitudinilor lor fizice şi psihice, astfel încat munca prestată să fie adaptată omului şi meseriei sale.

Date din judeţ

În Bihor, există circa 80 de firme autorizate, care oferă servicii externe de securitate şi sănătate în muncă, situaţii de urgenţa şi PSI.Î În ciuda celor descrise mai sus, în judeţul nostru există şi în jur de 16.000 mii de companii – cu activităţi în toate domeniile, din care numai un procent foarte mic au apelat la serviciile firmelor autorizate în domeniu. Restul joacă la risc, fără a realiza probabil care este acesta. Pe lângă amenzile de mii de ron pe care legislaţia în vigoare le prevede, angajatorii neiformaţi sau dezinteresaţi riscă pedepse aspre cu închisoarea în cazul producerii unor accidente grave de muncă în cadrul companiilor pe care le conduc. Securitatea angajaţilor revine, din punct de vedere legal şi moral, angajatorilor şi se realizează printr-o cooperare strânsă între protecţia muncii şi medicina muncii.

 

http://www.prosemun.ro/ – Servicii profesionale de Securitate și Sănătate în Munca și Prevenirea și Stingerea Incendiilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !