Impozit redirecţionat către servicii sociale

Fundaţia Ruhama din Oradea a demarat o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la posibilitatea de a direcţiona 2% din impozitul pe venitul global, către beneficiarii asistaţi în cadrul serviciilor sociale ale fundaţiei.

Desfăşurată sub sloganul „2% contează!”, campania îşi propune să informeze cât mai mulţi cetăţeni despre serviciile şi activitatea fundaţiei.

Prin direcţionarea celor două procente către Ruhama, cetăţenii vor sprijini serviciul de îngrijire la domiciliu a persoanelor în vârstă, serviciul de asistenţă socială şi medicală la domiciliu pentru persoanele cu handicap, serviciul gratuit de informare şi consiliere a cetăţenilor, realizat prin Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni.

„Prin intermediul banilor direcţionaţi de către cetăţenii responsabili, Fundaţia Ruhama va reuşi să furnizeze servicii îmbunătăţite, gratuite, către un număr mai mare de beneficiari” spune Tina Daragiu, preşedinte fundaţia Ruhama.

Cetăţenii care vor să contribuie la dezvoltarea serviciilor sociale gratuite, oferite de fundaţia Ruhama, pot completa Formularul 230 sau Declaraţia de venit global şi să-l depună împreună cu o copie a fişei fiscale la administraţia financiară cu datele: Fundaţia RUHAMA; Cod Fiscal 8530231 şi Cod IBAN: RO59RNCB1500000102570058.

 

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase