„Impresii din China” la Galeria „Euro Foto Art”

De Camelia Busu
Teodor-Radu Pantea, Ovi D. Pop, Ștefan Tóth şi Thurzó Sándor József
Teodor-Radu Pantea, Ovi D. Pop, Ștefan Tóth şi Thurzó Sándor József
Expoziţia cuprinde fotografii realizate de artiștii fotografi Antonia Pop și Ovi D. Pop EFIAP.

A VI-a ediţie a Festivalului Fotografiei Chineze în România a fost deschisă în urmă cu două săptămâni la Galeria de Studio „Ștefan Vilidár István” din Cetatea Oradea. Marţi a fost vernisată la Muzeul Orașului Oradea, în cadrul festivalului, expoziţia reputatului artist fotograf Alexandrino Li Airosa din Macau. Iar miercuri seara a fost vernisată, în Galeria ”Euro Foto Art” situată în Piața 1 Decembrie nr. 12, expoziţia de artă fotografică intitulată ”Impresii din China”. Organizată de Asociația Internațională ”Euro Foto Art” în parteneriat cu Clubul Fotografic ”Nufărul” și Fotoclubului ”Varadinum” din Oradea, expoziţia cuprinde 105 de fotografii monochrom și color realizate de artiștii fotografi Antonia Pop și Ovi D. Pop EFIAP.

Artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”, a mărturisit în deschiderea vernisajului că visul său dintotdeauna a fost să ajungă în China. Pe vremuri se vorbea de „pericolul galben” şi era foarte curios să vadă cum este acolo de fapt. Acum se mândreşte că a fost de opt ori în China, în decembrie urmând să meargă din nou. „Desigur că prima vizită te impresionează, şi odată cu trecerea timpului am oferit posibilitatea şi colegului şi prietenului meu Ovi D. Pop să participe alături de mine la câteva deplasări ca să vadă şi el ce înseamnă această frumoasă ţară. Trebuie să meargă fiecare şi să se convingă singur. Mă bucură faptul că a ajuns alături de Ovi şi soţia sa să viziteze China, şi că am putut să organizăm această expoziţie, care este o imagine vie a tot ce au văzut cei doi în diferite locuri ale Chinei. Vreau să îi felicit pe cei doi artişti fotografi şi regret foarte mult că Antonia Pop nu a reuşit să ajungă la vernisaj, ea având ore la universitate de la care nu poate lipsi”, a spus Ștefan Tóth.

Lucrările au fost prezentate de către artistul fotograf dr. Teodor-Radu Pantea EFIAPs, directorul departamentului relații internaționale ale Asociației Internaționale ”Euro Foto Art”. Acesta a subliniat faptul că toate expoziţiile din cadrul festivalului dovedesc diversitatea Chinei şi diversitatea demersului pe care asociaţia încearcă să-l facă pentru a cunoaşte această ţară, cu convingerea că nu va reuşi niciodată să o pătrundă pe de-a-ntregul. „Ovi D. Pop este un consacrat al fotografiei. Este axiomatic faptul că venim într-o expoziţie în care vedem o demonstraţie de forţă în fotografie, abordând peisaje, figuri umane, activităţi de zic cu zi. Este foarte interesantă abordarea Chinei din interior şi din exterior. Am văzut şi expoziţii făcute de chinezi, dar aici veţi vedea o expoziţie a cuiva care vine din afara Chinei şi care încearcă să o înţeleagă prin prisma propriilor sale simţuri, prin prisma experienţei culturale. Este lăudabil că Ovi a luat sub aripa sa oblăduitoare pe partenera sa de viaţă, Antonia. Nivelul expoziţiei este cam la fel, cu greu poţi deosebi fotografiile celor doi, în afara cazului în care te aproprii de ele”.

Teodor-Radu Pantea a recomandat Antoniei ca la un moment dat să se desprindă şi să o ia pe căi separate de Ovi, pentru a-şi dezvolta personalitatea, moment în care Ovi D. Pop a mărturisit că deja în China au mers în direcţii diferite, încercând fiecare să surprindă frumuseţea locurilor din perspeciva propriilor impresii.

Jurat în China

Ovi D. Pop a fost deja de şase ori în China, de trei ori numai anul acesta, invitat fiind ca jurat în diferite concursuri şi festivaluri internaţionale de fotografie. Artistul fotograf a mulţumit mai întâi prietenului său Ștefan Tóth, datorită căruia mărturiseşte că a devenit artistul fotograf de astăzi. Datorită lui Ștefan Tóth a trecut de această parte a artei fotografice, şi chiar cu China. „Acum şase ani, când a început şi Festivalul Fotografiei Chineze în România, Ștefan Tóth m-a ajutat să ajung pentru prima dată în China, prin prisma faptului că firma mea colabora cu asociaţia. Am ajuns acolo alături de patru artişti fotografi. Eu fotografiam ce îmi plăcea mie, dar vedeam că ceea ce fac dumnealor este cu totul altceva, este artă. Atunci am înţeles că fotografia de portret nu este fotografia de buletin. Şi mi-am schimbat complet optica, şi sub îndrumarea domnului Toth am ajuns să fac câteva cursuri. Acum, datorită succesului meu fotografic, am ajuns să fiu invitat în China ca şi jurat în competiţii internaţionale, ultima oară fiind însoţit şi de muza mea, frumoasa mea soţie, care contribuie la cariera mea prin faptul că mă susţine foarte mult şi chiar îmi dă idei pentru fotografiile mele premiate. Am fost alături de ea într-o echipă cu peste o sută de fotografi chinezi şi zece străini la Festivalul Fotografiei Chineze”, povesteşte Ovi D. Pop.

La finalul vernisajului, artistul fotograf Ștefan Tóth AFIAP a înmânat artistului fotograf Ovi D. Pop EFIAP Certificatul de patronaj numărul 2018/ 071. Momentele muzicale din cadrul vernisajului au fost prezentate de către artistul de violă Thurzó Sándor József, care a interpretat mai multe piese din repertoriul chinez. Expoziția „Impresii din China” va rămâne la dispoziția publicului vizitator până în 8 noiembrie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !