Astfel e recomandat să traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat în prealabil că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul. De asemenea nu e bine să vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii. Respectaţi întotdeauna culorile semaforului electric, circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public şi numai pe partea stângă a drumurilor publice, dacă acestea nu au trotuare sau poteci. Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada, deoarece comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic.
În atenţia pietonilor!
Poliţiştii bihoreni reamintesc câteva recomandări de care toţi participanţii la trafic trebuie să ţină cont atunci când se află în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Airsoftul este un sport de echipă care imită scenarii militare și tactici de luptă, oferind pasionaților de strategie și acțiune o experiență cât se poate de realistă. Acesta utilizează replici ale armelor reale, denumite replici airsoft, pentru a simula confruntări în câmpuri de bătălie adaptate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 17:00, orădenii sunt invitaţi la o întâlnire interesantă prilejuită de o lansare de carte. Editura Humanitas, în parteneriat cu Revista de cultură Familia, a pregătit la Librăria Humanitas Oradea întâlnirea dintre criticul literar Dan-Liviu Boeriu şi Liviu Stănescu, autorul cărţii „Am fost la capătul lumii”, bestseller al editurii Humanitas.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Toți elevii din Bihor vor putea vizita gratuit obiectivele culturale deosebite ale Oradiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Motto-ul din acest an al festivalului cultural al comunității maghiare este „împreună”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!