În dezbatere publică

De Simona Albinaru
În dezbatere publică
De curând a fost lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii Pomiculturii nr. 348/2003.

Una dintre principalele modificări ale actului normativ are în vedere extinderea patrimoniului pomicol.

Astfel, in cadrul articolului 4, alineatul 1, patrimoniul pomicol se compune din: exploataţii de pomi, duzi, arbuşti fructiferi şi căpşun (indiferent de sistemul de cultură), inclusiv terenurile în pregatire pentru plantare şi terenurile din intravilan plantate cu pomi, duzi, arbuşti fructiferi şi căpşuni; din pepiniere pomicole pentru material de înmulţire şi pepiniere producătoare de material de plantare fructifer, inclusiv terenurile pentru asolamente, precum şi din resursa genetică pomicolă, câmpurile de ameliorare, culturile de concurs, loturile tehnologice demonstrative, baze experimentale pilot, loturi de transfer tehnologic.

De asemenea, o altă serie de modificări apar şi în cadrul articolului 13, privind eliberarea autorizaţiilor de plantarea. Acestea se vor face în baza solicitărilor scrise ale beneficiarilor, adresate DAJ.

În cazul plantaţiilor care se înfiinţează şi intră sub incidenţa prevederilor art. II lit. d) din Legea nr. 86 din 27 iunie 2014 pentru aprobărea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, se emite de către DAJ un aviz în care se precizează că solicitantul îndeplineşte cerinţele pentru eliberarea unei autorizaţii de plantare.

O altă schimbare importantă va avea loc şi pentru cultura nucului. Astfel, noul act normativ are la articolul 17 următorul cuprins. Cultura nucului pentru exploataţii comerciale se face numai cu pomi altoiţi. Cultura nucului din categoria pomi răzleţi şi aliniamente este supusă şi urmatoarelor prevederi speciale, respectiv: plantarea nucilor se poate face şi cu materialul biologic înmulţit sexuat şi selecţionat, provenit din pepiniere autorizate, tăierea nucilor şi castanilor comestibili din categoria pomi răzleţi, indiferent de proprietar, se face pe baza autorizaţiei-model prevăzute în anexa nr. 3.

Totodată, noua lege a Pomicultorii prevede ca Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice să organizeze inventarierea patrimoniului pomicol o dată la 5 ani.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase