Ţin hoţii la distanţă prin camere video

2Comentarii
Speră să ţină hoţii la distanţă prin amplasarea de camere video
Speră să ţină hoţii la distanţă prin amplasarea de camere video
Pieţele Cetate şi Rogerius vor fi dotate cu sisteme de supraveghere video, până la Crăciun. Video: Pieţele vor fi supravegheate video  

Orădenii vor putea face cumpărături ceva mai liniştiţi de grija hoţilor de Sărbătorile de Iarnă în Pieţele Cetate şi Rogerius. În câteva săptămâni cele două pieţe vor fi dotate cu camere video, graţie unui proiect derulat de Regia Autonomă Pieţe Agrement Salubritate (RAPAS) în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Joi la prânz reprezentanţii celor două instituţii au semnat un protocol de colaborare în acest sens.

„Până în 20 noiembrie cele 24 de camere video vor fi funcţionale”, anunţă Romulus Cosma directorul RAPAS. În PiaţaCetate vor fi montate 16 camere video, iar în Piaţa Rogerius altele opt. Acestea vor fi supravegheate de câte un poliţist într-un centru de monitorizare, care va fi amenajat în fiecare din cele două pieţe. „În caz că sesizează nereguli, poliţistul se va deplasa în piaţă la locul faptei şi va lua măsuri”, spune comisarul şef Adrian Bucur, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor.

Rol preventiv

Cele mai frecvente infracţiuni semnalate în pieţe sunt furturile din buzunare. Potrivit lui Adrian Bucur, numărul plângerilor de acest fel în pieţe, de 1-2 în medie pe săptămână, reprezintă însă doar vârful iceberg-ului, întrucât în realitate se petrec mult mai multe furturi din buzunare.

Şeful IPJ Bihor spune că în Pasajul Vulturul Negru, unde a fost instalat un sistem de supraveghere video, acesta se dovedeşte foarte eficient „din punctul de vedere al prevenirii fenomenului infracţional”. „Sunt în medie 2-3 conflicte pe săptămână. De fiecare dată am indentificat făptaşii care au intrat într-un astfel de conflict, care nu-şi recunoşteau iniţial fapta. La prezentarea înregistrării video nu mai aveau încontro”, relatează şeful Poliţiei.

Investiţia este suportată de RAPAS, costul camerelor, softului şi cablajelor, ridicându-se la 14.000 de euro. În anul următor va fi instalat un sistem de supraveghere video în Piaţa Obor şi în zona Voltaire-Gutemberg.

Mălina Pop



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor