In justitie pentru banii functionarilor din Primarie

In justitie pentru banii functionarilor din Primarie
Primăria porneşte proces împotriva Curţii de Conturi, din cauza aşa numitelor „drepturi speciale negociate” ale funcţionarilor.

Instituţia consideră că sumele primite de anajaţii Municipalităţii anul trecut, în jur de 8.000 de lei pe angajat, au fost acordare ilegal şi trebuie returnate.

Auditul care a decis acest fapt a fost contestat de conducerea Primăriei la Curtea de Conturi a României, forul superior Camerei bihorene dar respingerea a ajuns la Oradea pe 2 noiembrie. Termenul pentru atac la Curtea de Apel este de 15 zile aşa că până pe 18 trebuie depuse actele. „Curtea de Conturi nu are competenţa să conteste legalitatea unui contract (contractul colectiv de muncă din Primărie, n.r.) a cărui nulitate n-a fost constatată de o instanţă”, explică Eugenia Borbei, şefa Direcţiei Juridice din Primărie raţiunea care stă la baza procesului.

Drepturile în cauză, în medie 500 de lei pe lună pe funcţionar, sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă de câţiva ani, spune Gheorghe Bejan, şeful Sindicatului Civica din Primărie. „Ani la rând auditele le-au considerate legale. Acum de ce-s ilegale?! Nu văd decât un motiv polictic”, comentează liderul sindical dând glas unei opinii impărtăşite de majoritatea colegilor săi.

Prin acţiunea în instanţă Primăria cere suspendarea aplicării raportului Camerei de Conturi şi anularea ca nefondată şi netemeinică a acestuia. „Dacă se acceptă suspendarea aplicării raportului, se merge înainte cu drepturile băneşti. Dacă nu se acceptă, atunci se pune în practică şi primarul va trebui să emită dispoziţii de imputare”, explică liderul sindical. Până acum, procesul este al Primăriei. Dacă va fi pierdut, Civica poate demara propriile acţiuni în justiţie.

Precedente favorabile funcţionarilor au mai existat la nivel naţional. Chiar o curte de apel din Oradea a dat câştig de cauză Poliţiei Locale din Satu Mare în defavoarea Curţii de Conturi, prin decizia 644 din 23 septembrie 2010. La fel, Curtea de apel Craiova a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean Gorj în iunie anul acesta într-o cauză similară. Totuşi, sindicaliştii din Primărie au la dispoziţie şi exemplul îngrijorător al Consiliului Judeţean Bihor, care a pierdut la Curtea de Apel Oradea procesul cu Curte de Conturi iar funcţionarilor li se taie din salarii sumele ce trebuie restituite.

C.Gh



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !