In Lumea dansului cu 550 de copii

De Veronica Bursaşiu
In Lumea dansului cu 550 de copii
37 de trupe de dans de la 25 de şcoli au intrat în competiţia aflată la cea de-a VI-a ediţie.

Activitatea desfăşurată sub titlul „Lumea dansului” este un festival de dans care face parte din proiectul judeţean educaţional „Mişcare pentru sănătate” aflat la a șasea ediţie, organizat de Liceul Teoretic ‚Onisifor Ghibu” Oradea reprezentat prin director adjunct Daniela Marinău, consilier educativ Camelia Timofte şi profesor Valeriu Laslău, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor reprezentat prin Voloseniuc Dumitru şi Şerban Morcan în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, reprezentat prin domnul inspector general Dorel Luca şi inspector de specialitate Tiberiu Sâncelean, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor reprezentată prin director Sorin Buhaş.

Evenimentul la care au participat miercuri peste 550 de copii a avut loc la Era Shopping Center. „Proiectul îşi propune să valorifice potenţialul creator al elevilor şi al cadrelor didactice prin probele de dans, ce trebuie să fie susţinute în cadrul festivalului, astfel contribuindu-se la educarea elevilor din punct de vedere estetic şi cultural. Organizarea unui festival de dans pentru învăţământul primar, gimnazial și liceal are scopul de a evidenţia elevii cu aptitudini si creativitatea cadrelor didactice coordonatoare. Atragerea unui număr cât mai mare de copii spre practicarea sistematică a exerciţiilor fizice prin dans, realizând astfel o deprindere corectă care duce la crearea unui stil de viaţă sănătos”, spune directorul adjunct al LT Onisifor Ghibu, Dana Marinău.

Obiectivele acestui proiect sunt :realizarea unor deprinderi de a practica sistematic mişcare; practicarea dansului având ca scop creşterea şi dezvoltarea armonioasă a unui număr cât mai mare de elevi; evitarea sedentarismului; alternativă sănătoasă la tentaţiile nocive ale vieţii cotidiene; cuprinderea în proiect a unui număr cât mai mare de elevi din unităţile şcolare din judeţul Bihor; promovarea dansului în cât mai multe şcoli din judeţul Bihor; promovarea copiilor talentaţi în sfera dansului; promovarea dansului în rândul copiilor din învăţământul primar şi gimnazial; valorificarea potenţialului creativ al elevilor si al cadrelor didactice coordonatoare; popularizarea activităţilor educative din învăţământul primar şi gimnazial pe plan local, judeţean; educarea elevilor din punct de vedere estetic si cultural; dezvoltarea dragostei pentru dans; atragerea elevilor in practicarea diferitelor tipuri de dans; stimularea elevilor-membri ai formaţiilor de dans şi a cadrelor didactice coordonatoare.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !