In memoriam:Dr. Gavril Curteanu

În ziua de 30 octombrie, consumat de o boala perfida, l-am pierdut pe cel care, timp de peste jumatate de veac, a fost una dintre cele mai reprezentative personalitati medicale ale judetului Bihor, imagine simbol a Spitalului Clinic de Copii Oradea, iubitul nostru coleg, dr. GAVRIL CURTEANU medic primar pediatru.

S-a nascut în urma cu 79 de ani dintr-o familie de intelectuali bihoreni. A absolvit, ca sef de promotie, Liceul „Emanuil Gojdu” din Oradea în 1945, apoi, între 1945-1951 a urmat cursurile Facultatii de Medicina din Cluj. În 1959, obtine titlul de medic specialist pediatrie la Institutul de Medicina si Farmacie Cluj, iar un an mai târziu obtine, prin concurs, titlul de medic primar pediatrie la Institutul de Medicina si Farmacie Bucuresti.

În 1970 i se confera titlul de doctor în stiinte medicale. A desfasurat numeroase cercetari stiintifice, finalizate cu publicarea sau comunicarea a peste 200 de lucrari stiintifice.

Din 1951 îsi leaga destinul, pâna în ultima clipa a vietii, de Spitalul de Copii Oradea.

A fost membru al Comisiei Nationale de Pediatrie a Ministerului Sanatatii, membru în colegiul de redactie a revistei „Pediatria”, secretar al Comisiei Judetene de Demografie.

A avut un aport decisiv la proiectarea, documentarea si constructia noului Spital de Copii din Oradea, dat în folosinta în 1969 si devenit unitate de referinta a pediatriei românesti.

Ca medic primar sef de sectie al Spitalului Clinic de Copii, într-o exemplara daruire si aplecare spre suferintele micutilor pacienti si o deplina armonie colegiala si-a realizat frumoasele-i aspiratii profesionale, fiind unul din cei mai apreciati medici pediatri ai judetului. Tinuta-i academica a devenit model pentru generatii succesive de medici.

Plecarea sa ne întristeaza si ne copleseste adânc. Ne ramâne amintirea si numele lui, încrustate pe veci atât în edificiul Spitalului Clinic de Copii Oradea, al carui parinte este, cât si în patrimoniul vietii medicale bihorene.

Sincere condoleante mult îndureratei familii. Catafalcul cu corpul neînsufletit al defunctului va fi depus în capela Spitalului Clinic de Copii Oradea pentru un ultim ramas bun din partea celor care l-au cunoscut, începând de marti pâna miercuri, 2 noiembrie, ora 12.

Alexandru Seres