În Oradea și în țară au răsunat alarmele

De Costel Demian
Reactualizat la:
6Comentarii
În Oradea și în țară au răsunat alarmele
Miercuri, 2 august, la ora 10:12 minute, în Oradea au sunat sirenele de avertizare a populației. 

Timp de două minute alarmele au sunt în continuu. Acesta a fost un exercițiu efectuat la nivel național. Astfel de simulări vor avea loc lunar, în prima zi de miercuri din fiecare lună. „Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Simulările vor începe miercuri, 02 august și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală”, informează IGSU.

În județul Bihor sunt 224 de sirene, dintre care 20 sunt amplasate în Oradea.

Potrivit cititorilor Bihon.ro, nu în toate zonele orașului s-au auzit sirenele. La fel ca și la precedentele exerciții, angajații din Parcul Industrial de pe Borșului susțin că în zonă nu s-a auzit nimic. Același lucru este precizat și de orădeanul C.V., care lucrează la o firmă din Sîntion. „Eu și colegii nu am auzit nicio alarmă”.

Și orădeanca L.Z., care se afla la locul de muncă în Lotus Center, ne-a spus că nu a auzit alarma. „În Lotus nu s-a auzit nimic, nici eu nici colegele nu am auzit alarma”. Din Podgoria ni s-a transmis că alarma s-a auzit fără probleme.
Totodată, un alt cititor Bihon.ro ne-a spus că se afla în Tileagd când a auzit sirenele.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor