În primele două luni ale anului au fost înmatriculate 4.756 de vehicule comerciale noi

În primele două luni ale anului au fost înmatriculate 4.756 de vehicule comerciale noi
În România, în primele două luni, au fost înmatriculate 4.756 vehicule comerciale noi, reprezentând o creștere cu 6,2% față de primele două luni din 2018, informează Asociația Constructorilor de Automobile din România ACAROM.

Înmatriculările de vehicule comerciale noi în Uniunea Europeană au crescut în februarie 2019 cu 4,7% față de februarie 2018, ajungând la un volum total de 181.636 unități.

În perioadă ianuarie-februarie 2019, topul țărilor europene este condus de Franța, cu 83.492 unități (+7.7%), Germania cu 61.730 unități noi înmatriculate (+15.5%) și Marea Britanie cu un volum de 44.119 vehicule comerciale (+6.3%).

Pe segmente, LCV-urile (vehiculele comerciale ușoare <3.5to) reprezintă un volum de 313.285 unități, o creștere de 5.3%; MHCV (vehiculele comerciale medii, între 3.5 și 16 to) reprezintă un volum de 62.632 unități, o creștere de 7.4%; HCV (vehicule comerciale grele >16 to) reprezintă un volum de 51.950 unități, o creștere de 7.0%, iar segmentul microbuzelor și autobuzelor reprezintă un volum de 6.197 unități, o creștere de 4.8% față de perioadă similară din 2018.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !