În sfârşit, Băile Herculane în reabilitări

De Alexandra Gorghiu
În sfârşit, Băile Herculane în reabilitări
BĂILE HERCULANE – Mult a fost de aşteptat până să se finalizeze toate etapele proiectului de reabilitare, ca să înceapă efectiv lucrările, puţin mai este până se va schimba faţa staţiunii de pe Valea Cernei.

Proiectul reprezintă o prioritate pentru administraţia locală, întrucât termenul prevăzut de la semnarea contractului de execuţie este de 15 luni. Practic, ar mai fi ceva timp, fiindcă abia luna trecută s-a semnat contractul pentru lucrările la acest important proiect, respectiv „Conservarea şi valorificarea patrimoniului natural şi construit pentru dezvoltarea turismului balnear în staţiunea Băile Herculane“. Finanţat prin Programul Operaţional Regional POR 2014 – 2020, axa 7.1., investiţii infrastructură de turism, proiectul are o valoare totală de 3,25 milioane euro, de la bugetul local fiind alocaţi 65 de mii de euro.

„Este vorba de reabilitarea Parcului Vicol, Pieţei 1 Mai, Pieţei Hercules şi cele trei poduri de la Pecinişca, stadion şi Hotelul Geta, a explicat primarul Cristian Miclău. Săptămâna trecută a avut loc întâlnirea între reprezentanţii Primăriei, reprezentanţii constructorului, proiectantul şi dirigintele de şantier, pentru stabilirea detaliilor la proiectul acesta pe care-l avem acum în derulare, care e foarte important pentru noi. Se va începe cu Piaţa Hercules, care va fi pietruită cu piatră cubică, atât trotuarul, cât şi partea carosabilă. Constructorul urmează să intre şi în parc, după marcarea şi tăierea pomilor. Lucrările nu împiedică circulaţia în zonă, fiindcă se lucrează pe o singură bandă, cealaltă fiind liberă. Din această săptămână se face organizarea de şantier şi vor începe efectiv lucrările, care trebuie finalizate până, cel mai târziu, în aprilie anul viitor, în 2020“.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !