În ţara torţionarilor fericiţi

În ţara torţionarilor fericiţi
De câteva zile, mass-media e interesată de noua figură deconspirată de IICCMER, prin președintele acestui institut, Andrei Muraru.

Este vorba despre concitadinul nostru, Florian Cormoș, despre a cărui activitate de torționar probabil cei mai mulți dintre noi nici nu aveam știință. Vreau eu să aduc în discuție modul în care acești foști îngeri ai morții din închisorile (și coloniile de muncă) comuniste își duc traiul de pensionari liniștiți, de bunici fericiți, toate acestea într-o Românie europeană, o Românie a zilelor noastre! Cineva a numit România drept o țară în care foștii torționari se pot simți fericiți!

Faptul că aceștia nu-și recunosc faptele abominabile nu face altceva decât să dovedească o dată în plus că tot timpul au fost convinși că nu și-au făcut decât datoria față de partidul care le-a pus în mâini uneltele de asasini!

Să ne explicăm puțin. Această rețea a morții a fost creată începând din 1945 (o dată cu preluarea puterii de către comuniști), dar mai ales imediat după 1948, când s-a creat Securitatea Poporului (cunoscută și sub denumirea de brațul înarmat și criminal al partidului comunist), care a reușit să transforme sute de mii de oameni în victime, fenomenul sfârşindu-se în 1964.

În această cateegorie îl găsim și pe bihoreanul Cormoș, ce a ajuns la un moment al carierei sale în sistemul penitenciar comunist şef al coloniei de la Cernavodă. Ca și în alte lagăre de la Canal, și aici se muncea aproape continuu, zi și noapte, în condiții dificile. Echipamentul de muncă era ca și inexistent, porţiile de hrană erau reduse, apa de băut de regulă era luată direct din Dunăre, iar tratamentul medical pentru deținuți nu corespundea nici pe departe necesităților. De altfel, puterea de decizie a medicilor era inferioară celei a comandantului, care de multe ori le ignora prescrierile. În aceste condiții a condus colonia de la Columbia – Cernavodă, Florian Cormoș (decembrie 1952 – aprilie 1953). Patru luni în care au murit 115 deținuți. Abuzurile din perioada sa au prilejuit în 1953 ancheta în urma căreia Cormoș a pierdut şefia coloniei. Cu această ocazie, mai mulți medici au relatat despre deținuți care puteau fi salvați de la moarte dacă ar fi primit la timp îngrijiri.

Dacă după război evreii și-au făcut o datorie de onoare în a-i căuta, găsi și deferi justiției pe toți cei vinovați de Holocaust, noi, românii, de ce nu am face la fel cu criminalii noștri? Dacă foştii criminali de război, fugiți până prin America de Sud și sub identităţi false, au fost vânaţi sistematic și predați justiției spre a fi judecaţi și a plăti pentru faptele lor, torționarii României comuniste nu ar trebui și ei tratați la fel? La noi însă aceștia primesc pensii și sunt lăsați să-și trăiască bătrânețile în tihnă! Cazurile Vișinescu (tartorul de la penitenciarul din Rm. Sărat) sau Ion Ficior (torţionarul de la Periprava) sunt deja cunoscute! S-a mai dovedit că aceștia nu au uitat încă nici să se repeadă și să lovească cu pumnul atunci când sunt agasați de întrebările presei. Acum a apărut bihoreanul Cormoș, despre care fiica sa (în încercarea de a-i apăra prestigiul) spune că tatăl ei nu putea face asemenea atrocităţi fiindcă știa ce înseamnă închisoarea, dat fiind că a stat patru ani chiar la Jilava. Dar a uitat să precizeze că anii de detenţie ai tatălui dumneaei s-au petrecut după episodul Cernavodă! În replică, vecinii lui Cormoș spun că trăieşte la vedere, liniştit, îşi consumă pensia pătată cu sânge şi manifestă şi acum o violenţă neobişnuită. Pensie în care a ieșit în 1987 din penitenciarul Oradea! O dovadă în plus că cei loiali sistemului se întorc mereu la prima iubire!

Daniel Topală – Oradea

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase