În timpul vacanței, vegheaţi de poliţişti

Reactualizat la:
1Comentariu
Siguranţă in vacanţă
Siguranţă in vacanţă - © FOTO: IPJ Bihor
Echipe mixte veghează vacanța și concediile din Bihor, pe întregul parcurs al sezonului estival.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității de la Inspectoratul de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Bihor, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Bihor și reprezentanți ai Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Bihor au transmis că acționează împreună atât în locaţiile cu un aflux mare de public din județul Bihor, cât și în zonele de agrement frecventate de turiști, pentru a preveni victimizarea și pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea adoptării conduitei preventive.

Până în septembrie

Până în septembrie, în stațiunile Băile Felix, 1 Mai și Padiș, polițiștii de prevenire și de proximitate bihoreni fac activități de informare și conștientizare a cetățenilor asupra factorilor favorizanţi victimizării şi a măsurilor preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile, cu accent pe prevenirea furturilor de pe plajă, din spațiile de cazare, dar și pentru prevenirea furturilor din autoturime în interiorul cărora sunt observate bunuri de valoare lăsate la vedere de proprietari, acestora fiindu-le amplasate pe parbriz materiale de informare/recomandari în acest sens.

În acest context, poliţiştii bihoreni vor distribui materiale cu recomandări preventive (afișe, flyere şi broșuri) și obiecte promoționale (brățări, breloc-uri, evantaie cu mesaje preventive, etc.) cu sloganul campaniei ”Siguranță în vacanță!”.

Antidrog

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor alături de reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea și cei ai Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Bihor desfășoară și întâlniri preventive în taberele școlare din județul Bihor, organizate în locațiile Direcției Județene de Tineret și Sport Bihor.

Și la frontieră

La Punctul de Trecere a Frontierei Borș, polițiștii de prevenire și polițiștii de frontieră bihoreni, alături de reprezentanții celorlalte instituții amintite mai sus vor derula acțiuni preventive în trafic, pentru a preveni victimizarea cetățenilor prin accidente rutiere produse pe fondul oboselii la volan și vor distribui materiale informativ – preventive cetățenilor români, dar și turiștilor care vin să-și petreacă concediul pe teritoriul României.

Să vă protejați bunurile, când vă recreați!

În sezonul estival, activităţile specifice de relaxare, ieşirile la iarbă verde, vizitele la piscine şi ştranduri, pescuit, etc. – sunt la ordinea zilei, însă relaxarea nu trebuie să implice și scăderea vigilenței asupra lucrurilor personale pentru a nu fi prejudiciaţi, spun polițiștii, care recomandă:

– Păstraţi mereu în raza vizuală, pentru supraveghere, pătura, banca sau locul în care v-aţi lăsat obiectele personale!
– Încercaţi să lăsaţi întotdeauna o persoană de încredere la locul respectiv!
– Nu vă lăsaţi obiectele de valoare – bijuterii, portmonee, telefoane mobile – la vedere pe plajă!
– Nu uitaţi că există indivizi care speculează orice neatenţie din partea dumneavoastră!
– Cu un plus de vigilenţă însă, vă puteţi bucura de o vacanţă minunată, feriţi de evenimente nu tocmai plăcute!

Vigilență în stațiune!

În cazul în care aţi fost victima unei infracţiuni de furt din locuinţă/cameră de hotel, polițiștii vă sfătuiesc să încercaţi pe cât posibil să nu pătrundeţi în locul faptei, întrucât riscaţi să distrugeţi probe care pot duce la identificarea autorilor.

Polițiștii dau câteva recomandări celor care își petrec concediile în stațiuni, pentru a fi în siguranță:

– Când aţi ajuns la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate lângă maşină. Nu expuneţi sumele de bani pe care le deţineţi!
– Manifestaţi grijă faţă de bunurile dumneavoastră! Este indicat să aveţi în portmoneu doar suma de bani necesară pentru cheltuielile curente.
– Păstraţi portmoneul / geanta în faţa dumneavoastră, aproape de corp, cu deschiderea către interior!
– Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.
– Nu lăsaţi nesupravegheate pe plajă lucruri de valoare (telefoane, aparate/camere de fotografiat/filmat etc.). Câteva momente de neatenţie sunt de ajuns pentru ca infractorii să le sustragă.
– Lăsaţi-vă lucrurile de valoare, banii, documentele, în seiful hotelului! Luaţi la dumneavoastră numai sumele necesare efectuării plăţilor curente!
– Dacă vi s-a repartizat o cameră la un etaj inferior, nu lăsaţi geamurile deschise! Este calea cea mai uşor accesibilă hoţilor!
– Închideţi uşile de la balcon/terasă (acestea pot fi uşor escaladate)!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor