Inaugurarea sălii de sport, restart pentru handbaliști

De Veronica Bursaşiu
Sala de sport din Aleșd a fost extinsă cu 350 mp
Sala de sport din Aleșd a fost extinsă cu 350 mp - © Foto: Turism Aleșd
Handbal, tenis de câmp, baschet, volei, fotbal. Toate aceste sporturi au condiții de competiție în Arena Sportivă modernizată la Aleșd.

150.000 de euro au costat lucrările de reabilitare ale sălii de sport din Aleșd. Acestea s-au derulat pe parcursul a doi ani și au fost susținute financiar de Primăria Aleșd în parteneriat cu Holcim, care a suportat aproximativ o treime din investiție. Cei 42.000 euro, contribuția Holcim, se regăsesc în şapa autonivelantă, în marcaje pentru patru terenuri de sport, au folosit la achiziţionarea covorului de PVC pentru suprafaţa de joc și la instalarea şi amenajarea tribunelor de 100 de locuri.Primarul Aleșdului Ioan Todoca spune că proiectul a prevăzut extinderea suprafeţei arenei sportive cu 350 mp, reabilitarea vestiarelor şi a grupurilor sanitare, amplasarea unei tabele electronice de marcaj şi extinderea sistemului electric.

“De acest spaţiu vor beneficia echipele de handbal şi fotbal locale, precum şi cei aproximativ 2.500 de elevi din comunitate. De asemenea, sala de sport va găzdui antrenamentele şi meciurile echipei Handbal Club 2003 Aleşd, echipă recunoscută la nivel naţional în competiţiile de specialitate”, se arată într-un comunicat remis de Holcim.

De-altfel, după inaugurarea investiției, primarul Todoca a anunțat obiectivul handbaliștilor: „promovarea echipei de handbal în liga a II-a, ambiţie care era imposibilă fără asigurarea unor condiţii adecvate de practicare a acestui sport”.

“Colaborarea cu SC Holcim SA Aleşd poate fi descrisă ca un parteneriat solid, bazat pe încredere şi pe convingerea că împreună putem implementa unele dintre cele mai frumoase proiecte. Apreciem în mod special preocuparea companiei de a investi în comunitatea noastră”, a spus Ioan Todoca.La rândul lor, reprezentanţii Holcim laudă echipa de la conducerea Primăriei Aleşd pentru preocuparea faţă de sport.

“O viaţă sănătoasă implică mişcare constantă, lucru pe care îl încurajăm atât în rândul angajaţilor Holcim România, cât şi în rândul partenerilor noştri. Iar prin intermediul parteneriatului de lungă durată cu primăria Aleşd, reuşim să sprijinim astfel de proiecte care îmbunătăţesc semnificativ calitatea vieţii oamenilor din localitate”, a adăugat Alina Cristea, manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !