Inca o sectie la LPS Bihorul

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
Dan Matei
Dan Matei
Începând cu 1 septembrie 2013 în programa LPS Bihorul va fi cuprinsă secția de handbal.

Pentru început vor exita trei grupe de începători, iar antrenorul va fi desemnat în urma unui concurs. „Va fi a patra disciplină de jocuri sportive și am ales handbalul masculin pentru că avem corespondent la seniori în Oradea la nivelul Diviziei A”, spune directorul Dan Matei.

„Ce ne-am propus în ultimii patru ani am realizat. Am îmbunătățit infrastructura la LPS, am crescut numărul de elevi și am avut rezultate bune inclusiv la campionate mondiale și europene, numărul secțiilor au crescut cu tenisul, înotul și handbalul. De asemenea, numărul elevilor a crescut de la 568 la 610. Consider că am colaborat bine cu instituțiile de resort din județ, cu federațiile, cu Primăria, Consiliul Județean și Prefectura. Am adus de la București la Oradea circa 34 de miliarde de lei vechi și am modernizat sălile de judo și lupte. Avem parteneriate cu Universitatea Oradea, cu Luceafărul, cu instituțiile școlare importante din Oradea și o serie de cluburi private. La nerealizări, cea mai importantă este că nu am reușit să modernizăm pista de atletism și stadionul din incintă. Ar fi nevoie de circa 2 milioane de euro pentru a fi mondernizate la standarde normale, bani pe care vom încerca să-i atragem sub o formă sau alta”, a concluzionat Dan Matei, care în acești ani a colaborat cu adjuncții Lucian Stance și Roland Bocoi.

Taguri: ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor