Încă un caz de gripă confirmat în Bihor

De Costel Demian
Reactualizat la:
Încă un caz de gripă confirmat în Bihor
La patru zile după decesul unei femei de 71 de ani a venit confirmarea că aceasta avea virusul gripal de tip B.

Femeia a fost internată la Spitalul Județean din Oradea în 20 martie, iar două zile mai târziu a decedat. La fel ca și la celelalte cazuri de gripă, femeia avea conditii medicale preexistente. Mai exact, aceasta suferea de mai multe boli: bronhopneumopatie cronică obstructivă stadiul III, fibroză pulmonară sechelară, hipertensiune arterială, caşexie, stenoză aortică. Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, femeia nu era vaccinată antigripal.

Potrivit dr. Rahotă Daniela, director DSP Bihor, „în sezonul 2017/2018 au fost confirmate 65 cazuri de gripă – rezultatele pozitive au fost primite la D.S.P. Bihor din cele 92 de cazuri la care s-au recoltat probe pentru examenul serologic. Până azi, 27.03.2018, au fost raportate către D.S.P. Bihor un număr de 13 decese la pacienţi cu diagnostic serologic de gripa (din care 6 cu virus gripal tip A şi 7 cu virus gripal tip B)”.

Infecții respiratorii peste limită

Chiar dacă numărul de infecții respiratorii este în scădere față de săptămâna precedentă (13-19 martie 2018), încă se înregistrează un număr peste limita superioară specifică acestui sezon. „Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia judeţului Bihor se află peste limita superioară a intervalului de valori specific sezonului (aşteptat)”, transmite DSP Bihor.

În săptămâna 19-25 martie s-au înregistrat 5021 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare și 1307 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie. Din toate aceste cazuri, 233 de pacienți au necesitat internare.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !