Incendiu de la picnic. Pompier rănit, oameni încarcerați și rătăciți

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
Incendiu de la picnic. Pompier rănit, oameni încarcerați și rătăciți
Un exercițiu de intervenție la calamitate a solicitat pompieri din patru județe.

Două zile s-a lucrat la un exercițiu de intervenție la o situație complexă de urgență, care a vizat salvarea de vieți omenești și a mediului înconjurător. Marți și miercuri, pompierii bihoreni au derulat astfel un exerciţiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren, care a presupus stingerea unui incendiu la fond forestier, într-o zonă greu accesibilă și au solicitat ajutor de la colegii lor din județele Arad, Hunedoara și Alba.

Scenariu posibil realitate

Conform scenariului, un incendiu a izbucnit marți dimineață, la ora 10:00, de la un picnic la Poiana, din comuna Criștioru de Jos, o zonă frecventată de persoane care desfășoară activități de agrement în aer liber, Flăcările au cuprins vegetația uscată și s-a propagat la fondul forestier aflat în zonă. Vântul a favorizat răspândirea flăcărilor care, până la sosirea pompierilor, au cuprins circa 100 hectare, într-o zonă cu teren accidentat și greu accesibil.

Conform scenariului, cineva a sunat la 112 să anunțe incendiul de la picnic, și, la fața locului, au fost mobilizate de urgență grupa operativă de la ISU Bihor și echipajele de pompieri militari ale Stației de Pompieri Ștei, Beiuș, Detașamentului de Pompieri Marghita, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea. Au fost alertate echipele de intervenție ale ocoalelor silvice de stat și private care au fond forestier în zonă, dar și serviciile voluntare din comunele Criștioru de Jos și Lunca.

S-a instalat un punct de comandă pentru coordonarea forțelor de intervenție, iar pentru asigurarea unui răspuns adecvat, la nivelul Stației de Pompieri Ștei s-a dispus suplimentarea forțelor de intervenție cu personal din tura liberă și au fost solicitate în sprijin, forțe și mijloace intervenție din județele învecinate, respectiv din cadrul I.S.U. Arad, I.S.U. Alba și I.S.U. Hunedoara.

Pompierii militari și membrii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pentru localizarea și lichidarea focarelor de incendiu, operaţiunea fiind deosebit de dificilă din cauza terenului accidentat, pantelor abrupte și a lipsei surselor de apă. Conform scenariului, din pricina efortului depus și a configurației terenului, un pompier a fost rănit, apelantul la 112 sesizând și că la Poiana, un copac a căzut peste o mașină și doi oameni au rămas încarcerați. Altcineva a sunat la 112 și a anunțat că o persoană s-a rătăcit în zona aceleiași localități.

Așadar, simultan, pompierii și ceilalți colegi ai lor din structuri de intervenție, au lucrat pentru a stinge focul, pentru a găsi persoana rătăcită și pentru a ajuta persoanele încarcerate în mașina peste care a căzut un copac.

Misiunea, condusă de șeful ISU Bihor, col. Caba Sorin Mihai, a numărat peste 60 de pompieri militari din patru județe. Ei au intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, autocamioane de intervenție, autospeciale de primă intervenție și comandă, patru motopompe și mijloace specifice de intervenție la incendii de pădure. Alți nouă pompieri voluntari de la Criștioru de Jos și Lunca au intervenit cu cinci autospeciale de intervenție.

La exercițiu au participat și polițiști, jandarmi, angajați ai Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului, ai Direcţiei Silvice Bihor, Gărzii Forestiere Bihor, respectiv membri de la asociațiile West Alpine Off Road Bihor și Descoperă România 4X4.

Exercițiul a avut scop clar de pregătire

Pompierii au transmis că obiectivele exercițiului au vizat:
• verificarea personalului privind modul de punere în aplicare a Planului de cooperare pentru stingerea incendiilor produse la fondul forestier;
• verificarea fluxului informaţional – decizional în situaţii de urgenţă de amploare;
verificarea modului de asigurare a cooperării interinstituţionale în cazul evenimentelor de amploare;
• verificarea viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie;
• verificarea modului de coordonare a operaţiunilor de stingere, căutare-salvare și de organizare a sistemului de conducere a intervenţiei, de planificare a acţiunilor de răspuns şi de implementare a planului de acţiune;
• verificarea personalului privind organizarea acţiunilor de acordare a primului ajutor calificat persoanelor rănite;
• verificarea nivelului de pregătire şi dotare a echipajelor de intervenţie;
• verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu, identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea acesteia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !