Incendiu în colonia de rromi

Incendiu în colonia de rromi
Tileagd – Agitaţie mare luni după-masă în colonia de rromi de pe malul Crişului din Tileagd. Una dintre şurile din colonie, plină cu fân pentru iarnă, a fost cuprinsă de flăcări.  Video

Cu mic cu mare fiecare membru al coloniei s-a străduit să dea o mână de ajutor pentru stingerea focului, până la venirea pompierilor.

„Numa am văzut că iese flacăra din şură lui tata. Am avut acolo două tone de fân pentru animale. Până or venit pompierii ne-or ajutat vecinii să mai stingem din foc. Nu ştiu de la ce o putut lua foc, că nu am avut acolo curent să să poată face scântei. Poate s-or jucat copiii cu chibritele. Nu ştiu”, povesteşte Radu Rostaş.

„Stăteam pă scaun înaintea casei când am văzut că iese foc din şură. Am avut un cal acolo, dar l-am scos afară şi nu o păţît nimic.

Dar fânul o ars tăt. Acolo o fost tăt fânul de anul ăsta, am dat pă el 20 de milioane. Bine că s-o stâns focul, că dacă nu îl opream să ţâpa şi în grajdul de lângă el”, spune Gligor Rostaş, proprietarul şurei.

Pompierii de la Staţia din Aleşd au intervenit pentru stingerea flăcărilor cu două autospeciale cu apă şi spumă, reuşind să stingă focul înainte ca acesta să se extindă şi la clădirile învecinate.

„Iniţial am fost anunţaţi că arde o casă aici în colonie, dar la faţa locului am constatat că de fapt ardea o şură. Cauza incendiului pare a fi joaca cu focul a unor copii. Din fericire nu s-au înregistrat victime şi am reuşit să stingem focul fără probleme”, explică sergentul major Sorin Kadar, şeful gărzii de intervenţie.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !