Incendiu în tunelul dintre Vadul Crişului şi Şuncuiuş

Reactualizat la:
4Comentarii
Exercițiul de simulare a durat câteva ore
Exercițiul de simulare a durat câteva ore - © FOTO: ISU Crișana
Pompierii au simulat un accident feroviar, urmat de un incendiu într-un tunel între Şuncuiuş şi Vadu Crişului, soldat cu morţi şi răniţi.

A fost agitaţie mare la Şuncuiuş joi. Aici, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat un amplu exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren. Exerciţiul a vizat verificarea felului în care este activat Planul Roşu al județului Bihor, în ipoteza producerii unui accident feroviar urmat de incendiu, într-un tunel situat într-o zonă greu accesibilă, între localitățile Vadu Crișului și Șuncuiuș.

Potrivit scenariului, pompierii au fost alertaţi, prin apel la 112, despre producerea unui accident feroviar, prin deraierea unui vagon, în tunelul feroviar situat între localitățile Vadu Crișului (la 5 km) și Șuncuiuș (la 1,5 km.). Incidentul a fost urmat de un incendiu la vagonul deraiat, apelantul precizând totodată că din tunel ieșea fum dens și negru.

„Garnitura de tren era formată din locomotivă și trei vagoane de călători în care se aflau peste 50 de persoane. În urma producerii evenimentului, o persoană a decedat și alte 24 au suferit arsuri, intoxicație cu fum și diferite traumatisme, printre persoanele rănite fiind și cinci pompieri militari și primul echipaj medical care a intrat în tunel. Din cele 24 de victime, 12 se aflau în cod roșu medical, 8 în cod galben și 4 în cod verde medical. Ceilalți călători au reușit să se autoevacueze până la sosirea echipajelor de intervenție”, a explicat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU „Crişana”, scenariul după care s-a lucrat.

Cum autospecialele de intervenție nu aveau acces până la tunel, pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a impus folosirea de motopompe transportabile din râul Crișul Repede (aflat la o distanță de aproximativ 40 de metri) echipamentele de stingere au fost transportate cu barca la locul intervenției, de către pompieri.

89 de pompieri în acţiune

89 de pompieri militari din 11 subunități au fost implicaţi în acţiune. Aceştia au intervenit cu 15 autospeciale (de stingere, de descarcerare grea, de descarcerare cu punctul medical avansat, de transport personal şi victime multiple, microbuze, autospeciale de primă intervenţie şi comandă, autocamion cu container de tabără mobilă), cu 10 ambulanțe de tip B2 şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor.

În activitatea de simulare a fost angrenat personal de la UPU – SMURD Bihor, Ambulanţa Bihor, Direcţia de Sănătate Publică Bihor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Regionala de Căi Ferate Cluj, Salvamont Bihor și de la Primăriile Șuncuiuș și Vadu Crișului– Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

„Echipajele de pompieri militari au desfăşurat simultan operaţiuni de evacuare şi salvare a victimelor rămase captive în vagoane, de localizare şi lichidare a incendiului, de iluminare a tunelului pentru facilitarea intervenţiei echipajelor medicale, de acordare a primului ajutor calificat, de transport al persoanelor rănite la punctul de regrupare a victimelor și de acolo la punctul medical avansat, care, din cauza configurației zonei, a fost instalat la aproximativ un kilometru de tunel.

Echipajele medicale au acționat pentru evaluarea de specialitate a victimelor, triajul acestora și acordarea asistenței medicale de urgență”, a detaliat Camelia Roşca. Exerciţiul a fost coordonat de prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, şi a fost condus de inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, colonel Caba Sorin Mihai.

Obiective vizate:

• personalului privind modul de punere în aplicare a Planului Roșu de intervenție al județului Bihor;
•personalului privind organizarea acţiunilor de acordare a primului ajutor medical/calificat victimelor rezultate în urma incendiului;
• fluxului – informaţional decizional în situaţii de urgenţă de amploare, a disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstituţionale;
• viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate;
• capacităţii de reacţie şi intervenţie;
• modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu;
• modului de coordonare a operaţiunilor de stingere, căutare-salvare, evacuare și de organizare a sistemului de conducere a intervenţiei, de planificare a acţiunilor de răspuns;
• nivelului de pregătire şi dotare a echipajelor de intervenţie;
•modului de raportare a evenimentului şi a modului de desfăşurare a acţiunilor de intervenţie;
• personalului de conducere a intervenţiei în organizarea, coordonarea şi conducerea intervenţiei, asigurarea cooperării inter-instituţionale în cazul evenimentelor de amploare;
•personalului operativ de intervenţie şi din dispecerat privind modul de punere în aplicare a procedurilor elaborate în vederea gestionării producerii unor astfel de evenimente.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor