Astfel, sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:30, echipajele Staţiei de Pompieri Aleşd au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperişul unei locuinţe din localitatea Aştileu.
Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit determinat de conductori electrici improvizaţi, s-a soldat cu arderea unei suprafeţe de aproximativ 20 metri pătraţi acoperiş. Pompierii militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga locuinţă, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
În scopul preîntâmpinării unor situaţii similare, ce se pot solda cu mari pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor: Nu utilizaţi instalaţii şi aparate electrice uzate, defecte sau improvizate, cu conductori neizolaţi, prize sau întrerupătoare cu defecţiuni, siguranţe necalibrate, doze sau derivaţii fără capace de protecţie. Pentru remedierea defecţiunilor la instalaţii şi aparate electrice şi pentru verificarea periodică a instalaţiilor electrice apelaţi numai la personal autorizat. Nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice: nu se alimentează mai mulţi consumatori electrici (radiatoare, plite electrice, aeroterme, boilere, aparate de aer condiţionat şi altele asemenea) din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză), în acelaşi timp. „Totodată, nu utilizaţi aparatele electrice cu mâinile ude şi nu trageţi de cablu pentru debranşarea lor” completează locotenent Camelia Roşca, ofiţerul de relaţii publice al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.
Incendiu la acoperiş
Pompierii din Aleşd au stins cu operativitate un incendiu izbucnit sâmbătă noaptea la un acoperiş.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea.
BIHON Sport local
Astăzi și mâine sunt programate două meciuri în duelul județelor Bihor vs Satu Mare la nivel de Liga 3, Seria 10.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Constructor desemnat pentru Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. Termenul de execuție 6 luni
Valoarea ofertei câștigătoare este 17.900.370,36 de lei, fără TVA.
FC Bihor
FC Bihor vizează a patra victorie în fața bănățenilor de la Phoenix Buziaș într-un meci programat astăzi, 19 aprilie, în deplasare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, o plângere a fostului prim-procuror al Parchetului Bihor, Vasile Popa, condamnat în 2020 la 6 ani de închisoare într-un dosar de corupție instrumentat de DNA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Iepurașul vine cu distracție la ERA Park Oradea. Centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 a dat startul sărbătorilor de Paști, cu o serie de evenimente și campanii atractive, ce se vor desfășura în perioada 19 aprilie - 7 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!