Incendiu pe Postăvarului

Incendiu pe Postăvarului
ORADEA – Un puternic incendiu a izbucnit miercuri la amiază în podul unui imobil situat pe strada Postăvarului din Oradea. Potrivit martorilor, nu s-au înregistrat victime, cauza incndiului fiind coşul de fum care a izbucnit în flăcări. Video

Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 12 de către persoanele ce locuiesc vis-a-vis de imobil. „Am văzut cum se înălţau flăcările şi am fugit repede înapoi să anunţ pompierii, când am aflat că deja sunaseră alţii înaintea mea”, a declarat S.V., unul dintre martorii oculari”. Autospecialele au ajuns cu repeziciune în zonă însă, povestesc oamenii, n-au reuşit să pătrundă până în faţa imobilului din cauza maşinilor parcate şi pe o parte şi pe cealaltă a străzii foarte înguste. „Ar fi stins mai repede incendiul dacă nu ar fi fost maşinile parcate acolo. Or trebuit să mute maşinile cu mâinile goale şi abia apoi au reuşit să intre pe străduţă”, povesteşte V.R. ce locuieşte în zonă.

Flăcările ce ameninţau să înghită acoperişul imobilului cu trei etaje au fost domolite o jumătate de oră mai târziu. În jurul orei 13 pompierii îşi strângeau deja echipamentele după ce s-au asigurat că toate focarele fuseseră lichidate şi că nu există răniţi.

Sebastian Kovacs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase