Incepe campionatul Iubeste fotbalul

Jucătorii celor două echipe
Jucătorii celor două echipe
Un nouă competiţie destinată amatorilor fotbalului pe teren sintetic va demara la sfârşitul săptămânii la baza sportivă din Delani, lângă Beiuş. O bază sportivă care beneficiază de două terenuri sintetic, vestiare şi bar.

În prologul primei etape s-a desfăşurat un joc demonstrativ între selecţionata ’’Iubeşte Fotbalul’’, alcătuită din câte un reprezentant al echiplor înscrise şi o echipă a ziariştilor sportivi bihoreni. Un meci cu multe goluri încheiat 10-10 (5-6), după care participanţii au participat la tragerea la sorţi.

Prima etapă

Cele 13 echipe înscrise în campionatul a cărui titulatură este „Iubeşte fotbalul” au fost împerecheate astfel în prima rundă, programată în 8 aprilie: Ograda Verde 94 – Renegaţii Remetea, Recolta Remetea – Hermes Delani, Mobil Design Ştei – Viitorul Josani, Superstars Finiş – Omerta Beiuş, FC Beiuşele – FC Lazuri de Beiuş, AC Milan Căbeşti – Babeţii Beiuş, iar Casablanca Beiuş va sta, dacă nu se va mai înscrie şi a 14-a echipă. ’’Am organizat acest campionat din dorinţa de a oferi un cadru tinerilor din Depresiunea Beiuşului de a face mişcare de a lega prietenii, cunoscând dragostea acestora pentru balonul rotund. Sunt deosebit de satisfăcut că au răspuns acestei adevărate provocări pe dreptunghiul sintetic numai puţin de 13 echipe, însă până la ora startului sunt sigur că se va mai înscrie una. Prin acest campionat doresc ca tinerii din împrejurimi să se bucure de condiţiile pe care ne-am străduit să le punem la dispoziţie prin investiţiile făcute în cele două terenuri’’, ne-a declarat Ionuţ Cergheş, patronul Bazei Sportive de la Delani.

Au evoluat echipele:

’’Iubeşte Fotbalul’’: Nicolae Cergheş (1 gol) – Gheorghe Huz (1), Ciprian Budău (2), Andrei Roman (1), Csaba Nagy (2), Raul Lasc (1), Valentin Burescu (1), Florin Cionca (1). Selecţioner: Ioan Cergheş.

Presa Sportivă:Remus Moţiu – Lucian Popa (1), Dan Oltean (1), Ionel Goina (2), Teodor Biriş (1), Alexandru Guiaş (1), Horia Buz (2), Ionel Popa (2). Selecţioner: prof. Ioan Frese.

Arbitru: Ionuţ Cergheş.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !