Începe dosariada pentru locuințele fond de stat

Reactualizat la:
4Comentarii
Începe dosariada pentru locuințele fond de stat
Iată însă că Primăria Oradea anunță o nouă sesiune de înscriere, pentru cei care vor să intre de anul viitor chiriași la stat.

Chiar dacă perioada de înscriere a început deja, în 1 august, cel mai probabil, listele pentru 2019 vor fi anunțate abia la începutul anului viitor.

Atenție la dosare

Redăm comunicatul transmis de Primăria Oradea:

„Direcția Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea aduce la cunoștința publicului faptul că în perioada 1 august – 28 septembrie 2018 se pot depune la Centrul de Relații cu Publicul (Piramidă) din cadrul Primăriei Oradea dosarele pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ de stat administrat de Municipiul Oradea prin Direcția Patrimoniu lmobiliar în baza HCL nr. 733 din 26.07.2018.

Dosarul pentru obținerea unei locuințe din fondul locativ de stat trebuie să cuprindă documentele prevăzute în Anexa 3 la HCL nr. 733 din 26.07.2018 Dosarele incomplete și cele depuse după termen vor fi respinse. Solicitanții care au avut dosare depuse în anii anteriori și nu au primit repartiție au posibilitatea depunerii unui dosar în sesiunea 2018. Dosarele depuse în anii anteriori nu se iau in considerare.

Pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe din fondul locativ de stat, destinate închirierii în municipiul Oradea, dosarele vor fi analizate de Comisia de analiză a solicitărilor de locuințe fond de stat și locuințe aflate în proprietatea privată a municipiului Oradea administrate prin Direcția Patrimoniu lmobiliar, cu respectarea criteriilor de acces și a criteriilor de selecție prin punctaj prevăzute în Anexele 1 și 2 la HCL nr. 733 din 26.07.2018. În atașament găsiți cererea tip și cele două HCL.”



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor