Incepe Festivalul Bega Bulevard: concerte, parade, plimbari cu vaporasul si Cursa Ratustelor

De A.S.
Reactualizat la:
Bega Bulevard
Bega Bulevard
De vineri până duminică la Timişoara are loc Festivalul Bega Bulevard. Principala atracţie a festivalului va fi Cursa Răţuştelor pe Bega, dar timişorenii vor avea parte şi de concerte, spectacole, expoziţii şi workshop-uri foto, vor putea admira bărci şi alte diverse ambarcaţiuni, vor putea participa la un picnic cu lectură şi alte evenimente. Vedeţi tot programul Festivalului Bega Bulevard!

Festivalul Bega Bulevard, ajuns la cea de-a cincea ediţie, se desfăşoară în acest weekend între Podul Traian, de la Flora, şi Parcul Copiilor.

„Primăria Municipiului Timişoara a semnat recent contractul de finanţare pentru proiectul de revitalizare a Canalului Bega, prin amenajarea malurilor acestuia ca zonă de agrement. Astfel, tema din acest an a Festivalului Bega Bulevard stă sub semnul acestei reabilitări. Acţiunile prezintă potenţialul canalului Bega şi beneficiile reabilitării malurilor şi a deschiderii spre navigaţie şi agrement a canalului, cum prevede proiectul semnat”, a anunţat viceprimarul Dan Diaconu.

Cursa Răţuştelor, programată pentru duminică, este în fiecare an cel mai aşteptat moment al festivalului. La fel ca în anii trecuţi, vor fi lansate la apă 5.000 de răţuşte din cauciuc ce se vor întrece într-o cursă de la Podul Tinereţii spre Podul Traian. Orice timişorean poate ”adopta” o răţuşcă contra cost, cumpărând un bilet care costă 5 lei. Biletele au fost puse în vânzare pe strada Alba Iulia, în zona Infocentrului Turistic, şi în Piaţa Unirii. Fiecare răţuşcă are un număr corespunzător unui bilet de concurs. Posesorii biletelor care corespund răţuştelor ce ajung primele la linia de sosire vor fi răsplătiţi cu premii. Sponsorii cursei pun la bătaie 20 de premii, cel mai important constând în suma de 1.000 de euro.

Banii adunaţi în urma Cursei Răţuştelor vor fi donaţi Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, pentru construirea unui nou corp de clădire, care va cuprinde şapte secţii, având în vedere că unele dintre imobilele în care funcţionează în prezent spitalul au fost retrocedate. Vedeţi în continuare programul Festivalului Bega Bulevard.

Program Bega Bulevard

Vineri, 7 septembrie (zona Flora)

Ora 17.00 – expoziţie având ca temă reabilitarea canalului Bega

Ora 19.00 – concert de muzică de fanfară cu Temeswarer Big Band

Ora 19.45 – deschiderea oficială

Ora 20.00 – parada ambarcaţiunilor de pe Bega şi a secţiilor de canotaj şi kaiac ale cluburilor sportive din Timişoara şi de la Clubul Sportiv Arad

Ora 20.30 – concert Effect Unplugged

Ora 21.15 – concert world music – folklortronik Mădălin Luca

Sâmbătă, 8 septembrie

Ora 10.00 – concurs cu bărci-dragon la care sunt invitaţi să participe şi spectatorii, împreună cu Clubul Nautic Banat şi Clubul Sportiv Arad (zona Flora)

Ora 10.00 – spectacol interactiv pentru copii cu Eva Labadi şi Mircea Chiu – „Prâslea cel Voinic şi Merele de Aur” (pe mal, pe aleea din spatele Parcului Rozelor)

Ora 10.00 – picnic cu lectură (zona Flora)

Ora 11.00 – iniţiere în canotaj pe simulatoare (zona Flora)

Ora 11.00 – ateliere pentru copii (pe mal, pe aleea din spatele Parcului Rozelor)

Ora 13.00 – pictură la şevalet şi facepainting cu Bianca Gădean (la standul Fundaţiei Rubin, între Podul Tinereţii şi Podul Traian)

Ora 15.00 – workshop de fotografie (coordonator Cosmin Damian, standul Fundaţiei Rubin)

Ora 16.00 – prezentarea instrumentelor muzicale pe înţelesul celor mici, cu Johnny Bota şi Bega Blues Band (pe mal – aleea din spatele Parcului Rozelor)

Ora 17.00 – regata de canotaj şi kaiac cu sportivii de la cluburile din Timişoara şi Club Sportiv Arad (zona Flora)

Ora 18.00 – concert ALL Friends Band (pe mal-aleea din spatele Parcului Rozelor)

Ora 18,30 – simulare de salvare dintr-o situaţie de urgenţă cu Formaţiunea de Intervenţe Rapidă SALVO a Primăriei Timişoara şi demonstraţii de parapantă cu Paramotor Club – UVT (zona Podului Traian)

Ora 20.30 – concert cu formaţia Liceului de muzică „Josif Marinkovic” din Zrenjanin (zona Flora)

Ora 21.00 – concert jazz cu trupa timişoreană Jazzy Bit (zona Flora)

Ora 21.45 – concert de saxofon cu Liviu Butoi (zona Flora)

Ora 22.00 – lansare de lampioane (Podul Traian)

Duminică, 9 septembrie

Ora 9.00 – PitiShow – program pentru copii în direct la Radio România Timişoara (pe aleea din spatele Parcului Rozelor)

Ora 12.00 – „Ghidaje pe Bega – Să cunoaştem istoria canalului şi a podurilor” (zona Flora)

Ora 12.30 – parada Teatrului pentru Copii şi Tineret Merlin (zona Flora)

Ora 13.00 – pictură la şevalet şi atelier de origami cu Emanuela Bidica (la standul Fundaţiei Rubin, între Podul Tinereţii şi Podul Traian)

Ora 15.00 – workshop de fotografie (coordonator Cosmin Damian, standul Fundaţiei Rubin)

Ora 17.00 – Cursa Răţuştelor, organizată de Clubul Rotaract Timişoara

Pe perioada festivalului, peste 130 de copii şi bătrâni din diverse centre sociale din Timişoara vor participa gratuit la un program care vizează organizarea unei excursii cu vaporşul pe Bega, organizată de Bega Boat Tours şi Asociaţia People for People.

Şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara se alătură Primăriei Timişoara în cele trei zile de manifestări ale Festivalului Bega Bulevard. Voluntarii centrului vor interacţiona cu timişorenii în dorinţa de a promova un oraş curat, fără droguri şi vor distribui materiale referitoare la problematica asociată consumului de droguri. De asemenea, voluntarii antidrog vor participa şi la excursiile organizate cu vaporaşul pe Bega pentru a le explica oamenilor importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără droguri.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !