Începe Festivalul de Teatru la ERA Park!

Reactualizat la:
Începe Festivalul de Teatru la ERA Park!
Lume, lume! Festivalul de Teatru ERA Park începe în acest sfârșit de săptămână, iar cei mici sunt invitați să vadă, aproape în fiecare weekend, câte o piesă de teatru, din care pot să învețe o sumedenie de lucruri!

Festivalul se va desfășura în perioada 22 aprilie – 10 iunie, în sala de evenimente a centrului comercial, iar în cadrul acestuia copiii sunt invitați, alături de părinți și bunici, la 7 piese de teatru. 4 dintre ele sunt povești clasice, scrise de Ion Creangă, iar 3 sunt spectacole interactive și vesele, cu multă culoare, trucuri magice și exemple cu tâlc! De fapt, toate reprezentațiile vor fi adaptate astfel încât să fie cât mai atractive.

Piesele vor începe de fiecare dată la ora 11. Dacă sâmbătă, 22 aprilie, se va juca spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, o săptămână mai târziu, pe 29 aprilie, micuții sunt chemați la „Întâmplări de pe Insula Dorințelor”. Pe 13 mai, prichindeii vor fi așteptați la „Punguța cu doi bani”, pe 14 mai, la spectacolul nonverbal „Bum”, iar pe 27 mai – la „Prostia omenească”. Pe 28 mai, va fi show-ul de divertisment „Magic Show”, iar pe 10 iunie, festivalul se va încheia cu „Soacra cu trei nurori”. Piesele de teatru sunt sustinute de Asociatia culturala Trendart – Comoara cu povesti, Teatrul Mic Sibiu si de actorul Serban Borda.

Vă invităm să aflați mai multe despre spectacolele din cadrul Festivalului accesând site-ul era-oradea.ro, dar și pagina de Facebook ERA Park Oradea.

Ca de obicei, intrarea va fi gratuită pentru toată lumea, așa că vă așteptăm cu drag!

 

Advertorial!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !