Începe Final Eight Cupa României! CSM Oradea întâlnește Phoenix Galați

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Începe Final Eight Cupa României! CSM Oradea întâlnește Phoenix Galați
În cazul unei victorii în „sferturi”, orădenii vor întâlni CSM Steaua în semifinale.

Cel mai scurt „drum” pentru cucerirea unui trofeu în baschetul românesc este cel din Cupa României. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, CSM CSU Oradea ar trebui să câştige trei meciuri: cu Phoenix Galaţi în sferturile de finală, cu învingătoarea dintre CSM Steaua şi Timba Timişoara în semifinale, respectiv cu finalista de pe cealaltă parte a tabloului, în ultimul act competiţiei.

„Fără falsă modestie, consider că echipa noastră este favorită în faţa Galaţiului. Sigur, Phoenix este o echipă imprevizibilă, ne-a bătut la Galaţi, a învins-o recent şi pe Steaua. Nu subestimez în niciun caz această echipă, într-un meci cu caracter eliminatoriu. În Cupa României se joacă însă sub incidenţa regulii cu doi români pe teren, fapt care schimbă datele problemei. Nu va fi un meci uşor, iar presiunea va fi asupra echipei noastre”, a declarat preşedintele CSM Oradea, Şerban Sere. Referitor la posibila adversară din semifinale, CSM Steaua, oficialul orădean opinează că şansele de calificare sunt egale pentru ambele echipe. „Cu Steaua va fi un meci de 50-50 la sută, nu se poate vorbi de o favorită. Dar nu trebuie să ne gândim până acolo, trebuie să abordăm competiţia pas cu pas, să ne concentrăm asupra meciului care urmează”, a afirmat Şerban Sere.

Două finale pierdute

CSM CSU nu a câştigat niciodată până acum Cupa României. Echipa noastră a disputat două finale, ambele pierdute. În 2014, orădenii au fost învinşi de Energia Tîrgu Jiu, la Ploieşti, scor 55-58, iar în 2016 au cedat chiar în propriul fief, la Arena „Antonio Alexe”, în faţa echipei U BT Cluj-Napoca, scor 75-82.

„Ne dorim foarte mult acest trofeu care ne lipseşte din palmares. Consider că în momentul de faţă, echipa noastră este completă şi deţine valoarea şi calitatea necesară pentru a se bate cu şanse reale la cucerirea Cupei. Dar nu suntem singuri în această competiţie, alte şapte echipe pornesc cu acelaşi obiectiv ca şi noi. Dintre acestea, cel puţin trei deţin şanse reale şi argumente pentru a câştiga trofeul. Este limpede că forma de moment şi deciziile din timpul meciurilor vor fi elementele decisive”, a conchis Şerban Sere.

Meciul CSM CSU Phoenix are loc sâmbătă, de la ora 17:15 (în direct la FRB TV sau pe site-ul www.prosport.ro), semifinala cu CSM Steaua se va disputa luni, de la ora 17:15 (în direct la Digi Sport), iar finala este programată marţi, 13 februarie, la ora 19:00 (în direct la Digi Sport).

Program final eight Cupa României la baschet masculin

Sâmbătă – 10 februarie
Phoenix Galați vs CSM CSU Oradea – ora 17:15, FRB TV
Timba Timișoara vs CSM Steaua București – ora 20:00, FRB TV

Duminică – 11 februarie
BC CSU Sibiu vs BC SCM Timișoara – ora 17:15, Digi Sport
BCM U FC Argeș Pitești vs U-BT Cluj-Napoca – ora 20:00, Digi Sport

Luni – 12 februarie
Semifinala 1 (învingătoarele de sâmbătă) – ora 17:15, Digi Sport
Semifinala 2 (învingătoarele de duminică) – ora 20:00, Digi Sport

Marți – 13 februarie
Finala – ora 19:00, Digi Sport

Conducerea şi jucătorii echipei CSM CSU sunt optimişti înaintea turneului Final 8 al Cupei României. Trei victorii sunt necesare pentru cucerirea Cupei României. CSM CSU Oradea întâlneşte Phoenix Galaţi în optimile de finală, urmând să înfrunte apoi, conform „calculelor hârtiei”, CSM Steaua în se...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !