Incepe Mondialul cluburilor

Incepe Mondialul cluburilor
JAPONIA – În perioada 10-17 decembrie, în Japonia se desfăşoară Campionatul mondial al cluburilor, cu participarea campioanelor continentale, favoritele fiind, ca întotdeauna, reprezentantele Europei, FC Barcelona, şi Americii de Sud, Internacional Porto Alegre, din Brazilia.

De altfel, aceste două formaţii sunt calificate direct în semifinalele competiţiei, fiind scutite de primul tur.


În listele de înscriere trimise organizatorilor se remarcă, pe de o parte, faptul că Barcelona l-a comunicat pentru prima oară pe tânărul mijlocaş mexican Giovani dos Santos, care profită de naturalizarea compatriotului său Rafael Marquez pentru a putea ocupa un loc de extracomunitar, precum şi, pe de altă parte, caracterul aparte al lotului campioanei Europei, o veritabilă selecţionată multinaţională (16 jucători străini în lotul de 23), marcând o discrepanţă faţă de celelalte competitoare, în general alcătuite din jucători băştinaşi. 

La turneu participă, aşadar, FC Barcelona, Internacional Porto Alegre, America Ciudad de Mexico, reprezentând Concacaf, Jenbuk Motors (Coreea de Sud – Asia), Al Ahly (Egipt – Asia), Auckland City (Noua Zeelandă – Oceania). Aceste echipă îşi vor împărţi 15 milioane de dolari – 4,5 milioane câştigătoarea, 3,5 milioane finalista, 2,5 milioane ocupanta locului 3, 2 milioane, echipa de pe locul 4, 1,5 milioane, pentru locul 5, 1 milion dolari pentru ultimul loc.

Meciurile vor fi găzduite de stadioanele din Tokio, Toyota şi Yokohama, arene pe care s-au jucat şi meciuri din Cupa Mondială 2002. Competiţia debutează cu partidele Auckland City-Al Ahly Cairo (duminică, la Toyota) şi Chonbuk-America (luni, la Tokio).

Alhy este una dintre cele mai vechi formaţii africane, constituită cu 100 de ani în urmă, în timp ce Auchlantd, s-a născut doar cu 2 ani în urmă. Echipa din Noua Zeelandă este formată din jucători profesionişti care au evoluat la cluburile engleze Crystal Palace şi Middlesbrough, sau la formaţii din Australia. Învingătoarea din acest meci, va întâlni în semifinale, formaţia braziliană Internacional Porto Alegre.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase