Incepe Postul Sfintei Marii

De Crina Dobocan
Incepe Postul Sfintei Marii
Postul Adormirii Maicii Domnului sau al Sfintei Mării a început în 1 august şi se va încheia în data de 15 august.

În această perioadă există o singură dezlegare la peşte, în data de 6 august, când Biserica sărbătoreşte Schimbarea la Faţă a Mântuitorului.

Perioadă de pregătire

Părintele Ioan Codorean de la Catedrala cu Lună din Oradea spune că postul reprezintă o perioadă de pregătire a trupului şi a sufletului. Postul Adormirii Maicii Domnului a fost rânduit de Biserică pentru aducerea aminte de virtuţile alese ale Sfintei Fecioare şi de postul prin care, potrivit tradiţiei, ea însăşi s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.

„Nu numai acum, ci pe tot parcursul vieţii, ar trebui să fim mai cu luare aminte la curăţenia sufletească. Trebuie să ne împăcăm, în primul rând, cu noi înşine, cu semenii şi în definitiv cu Dumnezeu. Iar această împăcare se face prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei. În perioada Postului în biserici, mai ales în cele din oraş, se săvârşeşte Paraclisul Maicii Domnului. La această slujbă îi invităm să participe pe toţi cei care vor să parcurgă pelerinajul către sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, un praznic împărătesc, alături de cele închinate Sfintei Treimi. Maica Domnului este foarte venerată pentru misiunea nobilă pe care a avut-o de a fi calea prin care Dumnezeu s-a întrupat în lume, în istorie”, a declarat părintele Ioan Codorean de la Catedrala cu Lună din Oradea.

Pentru cei interesaţi să participe, la Catedrala cu Lună din Oradea, Paraclisul Maicii Domnului va fi celebrat în fiecare zi de la ora 18:00, fiind urmat de o meditaţie legată de Maica Domnului.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase