În intervalul menţionat va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Început de săptămână cu ploi
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment meteo valabil de luni după masă, de la ora 17, până marț dimineață la ora 10.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Terminalul se deschide luna viitoare, dar zborurile internaționale regulate se mai lasă așteptate.
FC Bihor
Primul episod din duelurile Bihor vs. Timiș din play-off-ul Seriei 8 din Liga 3 este programat sâmbătă, de la ora 15:00, pe Stadionul Iuliu Bodola.
Citiți principiile noastre de moderare aici!