Incertitudine la FC Bihor

5Comentarii
Incertitudine la FC Bihor
A mai trecut o zi, meciul cu CF Liberty se apropie, dar nimic nu s-a decis în privinta staff-ului tehnic al FC Bihor. Revenirea lui Ion Marin se tot amâna, iar antrenamentul de ieri a fost condus de Emerich Jenei, Kiss Alexandru si Vasile Mare, Florin Farcas fiind plecat la Bucuresti, la Scoala de Antrenori.

Desi a fost anuntata demiterea lui, Kiss va mai conduce antrenamentele cel putin pâna la stabilirea noului antrenor. Contactat de reprezentanti ai finantatorilor, Ion Marin si-a dat acordul sa vina la Oradea

„Dinamo este de acord cu detasarea mea la FC Bihor pâna la sfârsitul campionatului. Mai trebuie încheiate actele, iar de aici încolo nu mai depinde de mine. Totusi, nu stiu daca si când voi ajunge la Oradea”, a precizat ieri Ion Marin, care ieri dupa-masa a condus antrenamentul echipei Dinamo II.

Conducerea nu stie

Interesant este faptul ca nici presedintele Satmareanu si nici vicepresedintele Sandor nu aveau ieri detalii suplimentare în ceea ce priveste posibila revenire a lui „Sapaliga”. Presedintele a revenit ieri de la Budapesta, unde a sarbatorit Pastele, si a dat de înteles ca nu prea agreeaza venirea lui Ion Marin. „Nu stiu prea multe, azi (ieri – n.r.) am venit de la Budapesta, unde am petrecut Pastele împreuna cu mama. Sa vedem daca e potrivit sa revina Ion Marin. Poate fi bine, dar poate fi si rau. Ce va spune lumea daca vine si pierdem primul meci?

Nu stiu ce câstiga el si cred ca daca esueaza, si la Oradea va fi o pata pentru cariera lui. Mâine (astazi – n.r.) va fi sedinta AGA si vor fi discutate toate aspectele. Nici sa luam masuri precipitate nu e bine”, a spus Satmareanu, care a avut mai multe contre cu Ion Marin în perioada cât acesta a fost la FC Bihor.

Astfel, ieri echipa a facut antrenamentul pe terenul din Bors. La sedinta de pregatire au fost prezenti Vali Grigore, Seles, Gr. Tudor si Lungan, care spera sa fie apti pentru meciul cu CF Liberty. Portarul Filip Lazareanu a reluat alergarile usoare, iar de saptamâna viitoare, daca totul decurge normal, se va putea pregati la capacitate normala.

Teodor Biris



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor