Indezirabili la AJF şi CJA Bihor

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Radu Bitea, preşedintele AJF
Radu Bitea, preşedintele AJF
Octavian Şovre, Laurenţiu Danşa şi Marius Omuţ nu mai sunt agreaţi în structurile fotbalistice bihorene.

Comitetul Executiv al AJF Bihor, întrunit joi de la ora 17:00, a declarat indezirabilă fosta conducere a Comisiei Judeţene de Arbitri formată din Octavian Şovre (ex-preşedinte), Laurenţiu Danşa şi Marius Omuţ (ex-vicepreşedinţi). Motivul? „Frecventele încălcări ale unor articole din Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal (RODAAF). Este vorba de 13 încălcări, cumulate cu ilegalităţi constatate, acţiuni denigratoare şi de intimidare, de împiedicare a activităţii fotbalistice şi arbitraj, falsuri, denunţuri repetate şi declaraţii mincinoase, menite să deterioreze şi să ştirbească activitatea AJF Bihor. Decizia de ai declara indezirabili a fost luată de Comitetul Executiv al CJA, iar noi am extins-o şi la niveul AJF. Hotărârea nu are efecte juridice, atât că nu sunt doriţi, nu sunt agreaţi, în instituţia noastră”, a declarat Radu Bitea în conferinţa de presă organizată vineri după ce s-a stabilit „ţintarul” în Liga 4 şi Liga 5.

Preşedintele AJF a precizat că neregulile vor fi prezentate autorităţilor competente. „Am girul Comitetului Executiv de a face demersuri împotriva acestor persoane la autoritatea de control competentă. M-am consultat unde trebuie să mă duc cu toate aceste probleme şi am fost sfătuit  să merg la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor”, a precizat Bitea, anunţând că acţiunea îl va viza doar pe Octavian Şovre, ca fost preşedinte al CJA.

MTS vine în control!

În seria de denunţuri făcute către diverse instituţii, în numele unor persoane fictive, decedate sau care nu recunosc că ar fi făcut aşa ceva, joi AJF a fost apelată de un funcţionar de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Valentin Marius Dinu, care în urmă cu trei ani a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese, a anunţat că MTS va intreprinde un control la AJF Bihor săptămâna viitoare.

Acesta susţine că au fost depuse o sesizare din partea lui Florin Marian (fost arbitru, actualmente observator), o petiţie a lui Valer Vancea (fost preşedinte AJF), o adresă de la Feke Gyorgy (antrenor de copii la Salonta) şi o informare de la un anume Marian Cuc. Dacă la primii trei nu se specifică ce reclamă, la Marian Cuc se spune că ar fi constatat nereguli la Adunarea Generală Extraordinară a AJF. O persoană cu acest nume nu a fost prezentă la Adunarea AJF, dar MTS, unde fostul arbitru Cristian Balaj este consilierul ministrului, „consideră oportun să declanşeze un control”.

„Nu am nimic de ascuns, dar nu accept să fim controlaţi pe baza unor denunţuri sau sesizări false. E un abuz în serviciu. AJF nu este bătaia de joc a nimănui. Am luat legătura cu cele trei persoane care activează în fotbalul bihorean şi toţi trei au spus că nu au făcut nicio plângere sau vreu sesizare. Este vorba de furt de identitate aici şi vor fi sesizate organele abilitate. Bănuiesc că şi în spatele acestei acţiuni este Octavian Şovre”, a declarat Radu Bitea. Acesta s-a mai confruntat cu un denunţ anonim la Inspectoratul Şcolar, unul de pe adresa unei persoane decedate la DNA, unul la FRF în numele lui Orban Jakab (preşedinte Cetatea Biharia), care a precizat că nu făcut aşa ceva, şi unul la CCA în numele lui Sebastian Moisin. „L-am verificat şi pe Valentin Marius Dinu, care s-a dat inspector la MTS şi că ministrul l-a investit pentru control la AJF Bihor. La prima căutare pe google am aflat că trei ani a fost declarat incompatibil de ANI şi nu a putut lucra în MTS. Înseamnă că este proaspăt revenit la serviciu şi ne ţine lecţii de moralitate”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !