Indragita trupa Taxi va concerta la Timisoara

De A. M. A.
Indragita trupa Taxi va concerta la Timisoara
© foto: Facebook/Taxi
Trupa Taxi vine la Timișoara și a pregătit pentru publicul local un spectacol sincer și nonconformist: „necenzurat”.

Taxi este una dintre cele mai iubite și mai respectate formații din România. S-a lansat în anul 1999 cu melodia „Criogenia lansează România”, iar după un an a reprezentat România la Eurovision cu cântecul „Luna”. Subiectele abordate de către trupă în cântecele lor au devenit din ce în ce mai variate, de la mesaje sociale „Aici sunt banii dumneavoastră” sau „Oamenii politici”, la „Comunitaru’” sau „Americanofonia”, la balade cântate de generații întregi „Jumătatea mea”, „Nu mai eşti”, „Mi-e dor şi doare”, „Ea încă mă iubeşte” și multe altele.

Cu peste o mie de concerte și șapte albume, numeroase videoclipuri și zeci de premii, trupa Taxi este întotdeauna originală, umorul și ironia devenind marca trupei.

Selectându-și cu grijă aparițiile TV, trupa Taxi s-a ferit de cancanurile mondene, alegând să se promoveze exclusiv prin muzică și mesajele pe care simte să le transmită.

Concertul celor de la Taxi va avea loc pe scena The Note Pub, iar intrarea este 60 de lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !