Infectioasele, de izbeliste

1Comentariu
Infectioasele, de izbeliste
În urma evacuarii din vechiul spatiu, de pe strada General Magheru, conducerea Spitalului de Boli Infectioase încearca sa renoveze noul sediu, situat în spatele Tribunalului Bihor, prin forte proprii si cu ajutorul sponsorilor.

„Primaria ne-a ajutat cât s-a putut. Ei ne-au aranjat laboratorul de analize, care a costat 3 miliarde de lei vechi. Si ne-au mai finantat cu înca 3 miliarde de lei pentru amenajarea laboratorului de radiologie si a blocului alimentar. Noi ne asteptam însa sa primim ajutor si din partea Consiliului Judetean Bihor, deoarece aproximativ 30%-40% dintre bolnavi provin din judet. Daca ni s-ar fi alocat macar 2 miliarde de lei, ca sa terminam cu amenajarile… Se pare însa ca pentru domnul Kiss sanatatea cetatenilor judetului nu e prioritara în acest an”, afirma dr. Sonia Draghici, directoarea Spitalului de Boli Infectioase Oradea.

Din mila altora

„Am avut mare noroc cu sponsorizarile. În doua saloane reparatiile au fost facute gratuit de doua firme de constructii. Si vopseaua am primit-o gratuit, iar pentru gresie ni s-a acordat o reducere consistenta. Exista si oameni cu suflet, care se gândesc la soarta bolnavilor care ajung aici. Si noi, medicii, am pus mâna de la mâna si am donat cât am putut.

Numai eu am pus vreo 3.000 de euro, dintr-o mostenire pe care am primit-o din partea tataului meu”, declara dr. Draghici. Spitalul Judetean a avut si el o contributie modesta: a ajutat la amenajarea salii pentru asistente si a cumparat materialele pentru sala de tratament. Cât priveste aparatul de radiologie, în valoare de 107.000 euro, acesta a fost dat de catre Ministerul Sanatatii, însa deocamdata nu a fost instalat, din cauza amenajarilor care au trebuit facute în laborator.

„Finantarea pe care o primim din partea CAS-ului abia ne ajunge pentru plata regiilor si a salariilor. Suntem însa în urma cu plata reactivilor de laborator, a medicamentelor. Pentru noi, orice ajutor cât de mic conteaza”, adauga dr. Draghici.

„Asta e spital?”

Desi au fost renovate pâna acum sapte saloane si un coridor, în restul spitalului conditiile sunt dintre cele mai sumbre: pereti plini de crapaturi si igrasie, instalatii sanitare ruginite, saloane întunecoase, în care aerul a devenit irespirabil.

„Asta e spital? Aici te îmbolnavesti si mai rau. Lumea spune ca la noi la tara sunt microbi, dar aici e mai rau. Ti-e scârba de tot ce e prin aceste saloane. Si mai ales ca asta e Spital de Boli Infectioase”, afirma pacienta Floare Patcas (62 ani), din localitatea Burzuc. „Cine ar trebui sa dea bani pentru renovari sunt interesati doar de propriile interese. Pentru cei de la conducerea judetului e important sa le mearga lor bine”, spune si Carmen Dragomir (37 ani), internata aici cu baietelul ei.

Pe lânga finalizarea lucrarilor de reabilitare a saloanelor, dr. Draghici se gândeste însa cu îngrijorare la milioanele de lei care vor trebui investiti de acum încolo în alte utilitati necesare spitalului: lenjerie pentru paturi, instalatii de aer conditionat, containere, plasa de protectie antisolara, carucioare închise etc. Directoarea spera însa în generozitatea altor sponsori, care vor continua sa ajute un domeniu care pentru autoritatile judetene nu constituie înca o prioritate.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor