„Infloresc” cartierele Oradiei… pe hartie

23Comentarii
„Infloresc” cartierele Oradiei… pe hartie
28 de cartiere are Oradea, potrivit noii delimitări urbanistice a Primăriei. Plus două zone industriale.

„Având în vedere că până în prezent nu s-au delimitat în mod distinct cartierele ce compun municipiul Oradea, iar oraşul s-a extins mult faţă de Planul Urbanistic General din 1991, municipalitatea propune delimitarea foarte precisă a cartierelor şi aprobarea denumirii acestora”. E motivaţia Primariei Oradea pentru o zonare precisă a oraşului, în cartiere.
Ni se mai transmite că demersurile pentru delimitarea cartierelor au început în luna septembrie a anului trecut.

„După o analiză pe baza unor criterii istorice şi zonale, reprezentanţii Instituţiei Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea, împreună cu cei ai Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor au stabilit delimitarea cartierelor din Municipiul Oradea în număr de 30, precum şi denumirea acestora”, se arată într-un comunicat de presă al municipalităţii.

FOTO: Ovi Pop

Această iniţiativă va fi prinsă într-un Proiect de Hotărâre al Consiliului Local, ce urmează să fie vizat de Comisia Judeţeană de Atribuire de Denumiri, iar apoi să intre spre aprobare în şedinţa Legislativului local.

Dorobanţii Oradiei

Practic, o dată cu această „înflorire” a cartierelor Oradiei, mulţi orădeni vor afla poate, în premieră, în ce cartier trăiesc, conform noii hărţi a Oradiei. Astfel, cei ce stau în zona centrală au fost împărţiţi în trei cartiere: Oraşul Nou, Olosig şi Subcetate. Apoi, zona Horea a devenit cartierul Dorobanţilor! În partea sud-estică a Oraşului, avem acum cartierele Cantemir, Salca, Grigorescu, Nufărul, Seleuş, Velenţa, Tokai, Eminescu, Dragoş Vodă şi e şi Zona Industrială Est.

În vest sunt cartierele Universtităţii, Europa, Calea Aradului, Calea Sântandrei, Ioşia Sud, Ioşia, Ioşia Nord şi Splaiul Crişanei, cărora li se adaugă Zona Industrială Vest. În nord, nord-vest sunt localizate cartierele Dacia – Decebal, Rogerius, Oncea şi Episcopia Bihor în timp ce în partea estică a Oradiei sunt cartierele de pe dealuri: Gheorghe Doja, Nicolae Iorga şi Podgoria.

C.C.

 

Taguri: ,


23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor